Connect with us

Autostrada Iași – Tg Neamț a atras 4 oferte

Valoarea contractului trece pragul de 1 miliard euro

Utile

Autostrada Iași – Tg Neamț a atras 4 oferte

Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) a primit 4 oferte inițiale la procedura pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție, în parteneriat public-privat, a autostrăzii Iași – Tg Neamț. CNSP nu a comunicat încă numele firmelor și asocierilor de firme, dar oficiali ai Comisiei au precizat că acest lucru va fi făcut cel târziu în cursul zilei de mâine. Potrivit unui responsabil de achiziții din cadrul CNSP, citat de „Ziarul de Iași”, lista este în curs de definitivare. Totuși, oficialul a precizat că ofertanții sunt atât din țară, cât și din străinătate.

Amintim că CNSP a lansat în mai 2019 procedura de licitație în parteneriat public-privat, soluție care este contestată de societatea civilă, asociațiile care militează pentru construcția de autostrăzi solicitând ca finanțarea să fie asigurată din fonduri UE și guvernamentale.

Durata contractului a fost estimată la 30 ani: 4 ani pentru proiectare și execuție, iar alți 26 ani pentru exploatare în regim de taxă.

Eventuala realizare prin PPP înseamnă că autostrada va fi în regim cu taxă: 6,3 euro pentru autoturisme și peste 12 euro pentru vehicule mari.

Aflăm din studiul de fezabilitate principalele aspecte urmărite prin încheierea PPP:

  • partenerul public (Ministerul Transporturilor, prin compania de autostrăzi – CNAIR) poate să contribuie, conform prevederilor OUG nr. 39/2018 privind parteneriatul public – privat, cu maximum 25% din valoarea totală a investiţiei
  • taxele maximale de utilizare a autostrăzii (fără TVA), la 100 km, care ulterior pot suferi indexări cu evoluţia salariului mediu la nivel naţional, sunt: autoturisme (6,3 euro), vehicule cu tonaj de peste 3,5 tone (8,8 euro), vehicule cu tonaj mare de peste 7,5 tone (12,6 euro) și autobuze (12,6 euro)
  • o plată anuală de disponibilitate pe perioada de operare de maximum 61 mil euro (fără TVA). Aceasta autostradă, la implementare, necesită o plată de disponibilitate pentru a putea fi fezabilă prin PPP
  • construirea a 61 de km de autostrada + 7 km de autostrada între bretelele nodurilor DN28 şi Km 61+000
  • primă de succes/amendă pentru terminarea în avans/întârzierea finalizării lucrărilor de 80 milioane euro /an (proporţional cu perioada din an)
  • întreţinere şi operare 68 de km de autostradă de către partenerul privat timp de 26 ani în regim cu taxă

„Autostrada Târgu Neamţ – Iaşi se desfăşoară pe teritoriul judeţului Iaşi şi are o lungime de 61 km la care se adaugă 7 km reprezentând bretelele nodurilor DN28 şi Km 61+000, bretele ce vor fi, de asemenea, la profil de autostradă. Lungimea totală a traseului construit la profil de autostradă va fi de 68 km. Traseul autostrăzii Târgu Neamţ – Iaşi ce face obiectul prezentului studiu de fundamentare începe de la intersecţia cu DN2 / E85, inclusiv nodul rutier aferent, şi se termină la intersecţia cu by-pass Iaşi”, se arată în studiu.

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Utile

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top