Connect with us

Bucium: Încep lucrările la ansamblul rezidențial de la Casa de oaspeți

Investiții private

Bucium: Încep lucrările la ansamblul rezidențial de la Casa de oaspeți

Proprietarii hectarului de teren pe care se află fosta Casă de oaspeți a lui Nicolae Ceaușescu au primit undă verde pentru ridicarea primelor patru blocuri. Autorizația de construire a fost emisă săptămânile trecute, dar abia acum a fost publicată informația de către Primărie.

Amplasamentul:

Consilierii locali au aprobat proiectul ansamblului rezidențial acum peste un an, dar începerea efectivă a lucrărilor a întârziat. În ianuarie 2019, firma Zhouning Shengde Stone SRL a primit autorizație și pentru demolarea Casei de oaspeți.

Trei blocuri aferente ansamblului vor avea un regim de înălțime cu subsol, parter, trei etaje și un etaj tehnic. Cel de-al patrulea imobil va avea un regim cu demisol, parter, un etaj și o mansardă. În cele patru blocuri vor fi amenajate 112 apartamente, conform autorizației 278/2019 emisă de municipalitate. Inițiatorul planului urbanistic afirmă că va amenaja și 152 de locuri de parcare, doar 43 fiind în subteran.

Firma are în proprietate un teren de 10.000 mp, în condițiile în care suprafața alocată spațiilor verzi ajunge la 2.650 mp, iar cea pentru auto/pietoni la 4.616 mp.

Inițial, proiectul a fost contestat de o parte dintre vecini, iar investitorul a reacționat prin reducerea regimului de înălțime și creșterea suprafeței alocate spațiului verde.

Proprietarii firmei sun Li Licai și Cătălin Croitoru (apropiați ai omului de afaceri Iulian Dascălu), iar ei au estimat valoarea proiectului la circa 6,5 milioane euro. Terenul se află într-o zonă exclusivistă a Iașului, vizavi de Plopii fără Soț, cu deschidere la șos. Bucium.

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Investiții private

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top