Connect with us

Cinci blocuri vor fi ridicate în zona Aviației

Zona de construire se află între două cimitire

Investiții private

Cinci blocuri vor fi ridicate în zona Aviației

Antrepriza Ideal Casa SRL a depus la Primărie un plan urbanistic zonal (PUZ) pentru imobile cu un regim de înălţime de până la cinci etaje, amplasamentul fiind pe str. Spital Paşcanu 2-4. Înălțimea blocurilor este propusă pentru 22 metri, ceea ce înseamnă șapte niveluri (demisol, parter, patru etaje și un cincilea etaj retras).

Amplasamentul investiției:

Societatea are la dispoziţie o suprafaţă de 10.425 mp, achiziţionată în martie 2018. Potrivit planşei de reglementări urbanistice, amplasamentul are deschidere şi la str. Zorilor, două blocuri fiind prevăzute lângă Grădiniţa Pennila, iar celelalte trei se învecinează în special cu proprietăţi ale operatorului ApaVital. În schimb, în imediata apropiere se află Cimitirul Eternitatea (la est) și Cimitirul „Sf. Petru și Pavel” (la nord-vest).

În proiectul urbanistic sunt implicate şi persoane fizice (George Moruzi şi Anne Marie Theresa Moruzi). Deocamdată, planul urbanistic a fost publicat pe site-ul municipalităţii pentru etapa de consultare publică. Investitorii vor putea demara lucrările abia după ce proiectul va fi aprobat de către Consiliul Local, iar Primăria va emite autorizaţia de construire.

Planșa de reglementări urbanistice:

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Investiții private

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top