Connect with us

CUG: capătul cartierului se va transforma radical cu noi blocuri

Noi blocuri vor răsări pe ambele maluri ale lacului CUG 2

Investiții private

CUG: capătul cartierului se va transforma radical cu noi blocuri

Capătul cartierului CUG se schimbă la față. Cinci noi blocuri, unele de 11 etaje,  vor fi construite pe malului lacului Valea Adâncă (CUG 2). Aspectul zonei se va schimba radical, atât timp cât dezvoltatorul imobiliar (Petro Grup SRL) vrea să concesioneze și lacul pentru activități de agrement. În fapt, Petro Grup își continuă investiția imobiliară din zonă, în condițiile în care, în trecut, a construit alte imobile de locuit pe Aleea Tudor Neculai, precum și pe malul celălalt al lacului, pe limita administrativă a comunei Miroslava.

Propunerea urbanistică prevede construirea a trei blocuri cu patru etaje și a alte două cu 11 etaje (înălțime maximă 25 metri). Accesul la noul ansamblu rezidențial se face prin Aleea Tudor Neculai, zona având o deschidere de circa 75 metri. Investitorul vrea să amenajeze peste 240 de locuri de parcare, inclusiv în subsol.

Amplasamentul noului ansamblu rezidențial

Suprafața pe care o are la dispoziție Petro Grup este de aproape 8.300 mp, teren achiziționat de investitor în iulie 2015. Pe 15% din acest teren vor fi amenajate spații verzi.

Prima variantă a proiectului de Plan Urbanistic Zonal (PUZ) a fost publicată pe site-ul Primăriei încă din februarie 2016. Schița de mai jos înfățișează modul în care vor fi amplasate blocurile, cu precizarea că, între timp, s-a renunțat la unul dintre cele șase imobile prevăzute inițial.

Proiectul noului ansamblu rezidențial este într-o fază avansată de avizare. PUZ-ul face obiectul unui proiect de hotărâre care va fi dezbătut în ședința Consiliului Local de vineri 23 iunie și, cel mai probabil, va fi aprobat fără probleme. Ulterior, va fi emisă autorizația de construire, iar lucrările vor începe până la sfârșitul acestei veri.

Petro Grup a început demersurile pentru aprobarea proiectului încă din luna septembrie 2015, iar PUZ-ul a fost amânat la adoptare în mai multe rânduri în Comisia de urbanism, pentru a fi clarificate toate aspectele ce țin de stabilitatea versantului în contextul apropierii de lac.

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Investiții private

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top