Connect with us

Lucrările la blocurile PMI din Grădinari încep în vară

Proiecte publice

Lucrările la blocurile PMI din Grădinari încep în vară

Consilierii locali vor aproba la sfârșitul acestei săptămâni planul urbanistic zonal pentru investiția Primăriei din Grădinari: 16 blocuri cu 288 de apartamente. Acest lucru înseamnă că lucrările la primele patru tronsoane pot începe în vara acestui an, în condițiile în care, cel mai probabil, autorizația de construire va fi emisă pe parcursul lunii mai.

Amplasamentul investiției:

Pentru primele patru tronsoane, care înseamnă 36 de apartamente, Primăria a organizat anul trecut o licitație de proiectare și execuție lucrări. Procedura a fost adjudecată de asocierea de firme formată din Elitconstruct SRL (Vaslui), Artehnis SRL (Iaşi), Opal Construct SRL (Constanţa) şi Proelectro-TRM SRL (Vaslui). Termenul de execuție a fost estimat la 24 de luni. Cele patru tronsoane de bloc se află în partea spre Pod Metalurgie, la str. Grădinari. Cele 36 de apartamente din prima fază sunt destinate tinerilor din sănătate.

Planșa de reglementări urbanistice:

Potrivit studiului de fezabilitate realizat acum doi ani, valoarea estimată a lucrărilor se ridică la peste 66 milioane lei. Dintre cele 288 de apartamente, jumătate vor fi cu o cameră, 112 cu două camere, iar 32 de locuinţe cu trei camere. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, în prima etapă a programului vor fi amenajate 79 de locuri de parcare, numărul acestora urmând să ajungă la aproape 320, după construirea tuturor celor 16 tronsoane.

Primăria Iaşi are în proprietate în zona Grădinari o suprafaţă de teren de 26.000 mp, iar construirea blocurilor va avea loc etapizat pe parcursul mai multor ani. Zona de construire se află în spatele actualelor blocuri ANL, iar tronsoanele ce vor fi construite în prima etapă se află la str. Grădinari, spre Pod Metalurgie.

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Proiecte publice

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top