Connect with us

Sute de apartamente vor fi amenajate în Viticultori

Platoul Viticultori va cunoaște o dezvoltare alertă în următorii ani

Investiții private

Sute de apartamente vor fi amenajate în Viticultori

Omul de afaceri Constantin Comănescu pregătește o investiție într-un ansamblu rezidențial pe platoul Viticultori. Deocamdată, prin intermediul firmei Pieta Imobiliare SRL, Comănescu a obținut un certificat de urbanism, iar municipalitatea nu a oferit detalii publice despre proiect. În schimb, din informațiile Apix, omul de afaceri are o suprafață disponibilă de teren de circa 10.000 mp pe platoul Viticultori, în zona din spatele Vinifruct.  Fluxul Apix a scris de mai multe ori despre această zonă, anticipând inclusiv dezvoltarea imobiliară (citește detalii).

Amplasamentul investiției, conform estimărilor actuale ale Apix:

Comănescu va derula proiectul pe 13 parcele, iar scopul declarat este de a construi „locuințe colective”. Deocamdată, intenția dezvoltatorului despre modul de amenajare a ansamblului nu este publică. Însă, Apix a consultat noul Plan Urbanistic General (PUG) pentru a identifica indicatorii urbanistici care vor fi obligatorii în zonă.

Astfel, omul de afaceri poate construi blocuri cu o înălțime maximă de 15 metri, la un regim de înălțime cu trei niveluri supraterane – fără demisol -, ceea ce creează premizele pentru imobile de locuit cu parter și două etaje.

„Zonă mixtă locuințe individuale și colective mici și activități comerciale și de servicii”, stabilește noul PUG destinația unității teritoriale.

Având în vedere suprafața și indicatorii urbanistici admiși în zonă (POT – 45%, CUT – 1,8), ansamblul rezidențial are un potențial de amenajarea a circa 300 de apartamente în 13 blocuri. De precizat că acest potențial este estimat de fluxul Apix.

Zona de construire se află într-un perimetru unde, în viitor, municipalitatea vrea să modernizeze actuale străzi și să construiască altele noi. Planul de circulații dintre platoul Colina Însorită și Viticultori este gândit și pentru a oferi șoferilor o scurtătură între cartierele Păcurari și Copou (citește detalii).

Puteți consulta și un material recent al Apix prin care am studiat modul în care se va dezvolta întreaga zonă dintre cele două platouri, în baza informațiilor din noul PUG – citește detalii.

Vom reveni asupra acestui proiect în măsura în care acesta va avansa în procesul de autorizare la nivelul municipalității.

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Investiții private

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top