Connect with us

„Revoluția” amenzilor: sancțiuni de 7-10 ori mai mari pentru parcări aiurea

Utile

„Revoluția” amenzilor: sancțiuni de 7-10 ori mai mari pentru parcări aiurea

Primăria vrea să crească amenzile pentru şoferii care parchează neregulamentar, scrie „Ziarul de Iași”. Șoferul care lasă maşina pe trotuar va fi sancţionat cu amendă cuprinsă între 1.000 şi 1.500 lei. Cine ocupă un loc de parcare de reşedinţă sau blochează accesul la acesta riscă între 600 şi 1.500 de lei. Staţionarea în parcări cu plată, fără achitarea taxei, va fi penalizată cu sume cuprinse între 600 şi 2.000 de lei. Cresc taxele şi în cazul vehiculelor de tonaj

Noul an va aduce la Iaşi o „revoluţie” în amenzile stabilite de Primărie în diverse domenii. Municipalitatea a publicat, în ultimele zile, mai multe proiecte de hotărâre prin care creşte cuantumul unor amenzi, iar, în unele cazuri, creşterea este una substanţială. De remarcat că valoarea unor sancţiuni actuale a fost stabilită acum 20 de ani. Iniţiativele vizează majorarea taxelor de tranzit pentru vehicule grele şi a amenzilor în cazul unor fapte ce ţin de: locurile de reşedinţă şi parcarea pe trotuare, şcolile de şoferi care nu respectă reglementări locale, afectarea infrastructurii de lucrări la reţele de utilităţi, ocuparea locurilor de parcare destinate persoanelor cu handicap sau vehiculelor electrice şi respectarea condiţiilor de protecţia mediului în timpul executării lucrărilor de construcţii. De exemplu, cei care vor staţiona în parcări cu plată şi nu achită taxa pot încasa o amendă cuprinsă între 600 lei şi 2.000 lei. Cel mai probabil, această sancţiune va fi aplicată şi în cazul zonelor unde sunt parcometre.

Tot legat de parcare, unul dintre proiecte creşte cuantumul amenzilor în cazul staţionării pe trotuare. „În municipiul Iaşi este interzisă parcarea tuturor autovehiculelor pe trotuare, cu excepţia locurilor amenajate şi semnalizate în acest scop. Nerespectarea prezentului articol atrage după sine sancţionarea cu amendă cuprinsă între 1.000 şi 1.500 lei”, se arată în proiect. Majorarea este una substanţială în condiţiile în care, în prezent, amenda este cuprinsă între 30 şi 100 lei. 

Citește articolul integral în „Ziarul de Iași”

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Utile

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top