Connect with us

Zona Aurel Vlaicu – Chimiei: 62 de blocuri cu 2.200 apartamente

Zona în care vor fi construite blocurile

Investiții private

Zona Aurel Vlaicu – Chimiei: 62 de blocuri cu 2.200 apartamente

Un nou cartier răsare la marginea Iașului, iar proiectele imobiliare sunt propuse de mai mulți investitori din domeniu. „Ziarul de Iași” a indexat cele mai importante inițiative din perimetrul delimitat de Grădinari, str. Aurel Vlaicu, bd. Chimiei și Podul Sf. Ioan. Unele proiecte sunt deja în implementare, altele sunt în diferite faze de autorizare. Despre toate inițiativele, apix.ro a scris în trecut și puteți accesa mai jos link-urile către texte.

Citește și Plan de trafic pentru Aviației – noi străzi care ar putea rezolva parțial descărcarea de trafic din A. Vlaicu

Cel mai recent proiect, care are și cea mai mare amploare, a fost publicat ieri de Primărie pentru consultare publică: 24 imobile cu blocuri de până la 12 etaje în care vor fi amenajate 1.000 de apartamente. Sursele ZdI spun că proiectul ar urma să fie implementat de un fond de investiții din străinătate. Anul trecut, apix.ro a scris despre un fond american care deja are proprietăți în zona Aurel Vlaicu (citește detalii). Însă, nu e clar la acest moment dacă este vorba chiar despre acest fond de investiții.

Vezi și Planul de trafic pentru Bularga – Zona Industrială

Apix.ro publică planșa de reglementări urbanistice pentru cel mai nou proiect, din str. Aurel Vlaicu 87. Prin proiect sunt prevăzute și 1.200 de locuri de parcare.

În total, prin 5 proiecte distincte, sunt propuse peste 62 de imobile cu peste 2.200 de apartamente:

  • proiectul din Aurel Vlaicu 87, pe 5,6 ha: 24 imobile cu 1.000 de apartamente (în avizare)
  • proiectul CCI Construct, pe 1,4 ha: 8 blocuri cu 500 de apartamente (în avizarecitește detalii)
  • proiectul din bd. Chimiei (trei persoane fizice: Armin Schneier, Keren Goldberg şi Limor Goldberg), pe 6.400 mp: bloc cu 7 tronsoane și 227 apartamente (în construcție – citește detalii)
  • proiect Construcții Hidrotehnice, pe Aurel Vlaicu, în apropiere de Podul Sf. Ioan, pe 1,7 ha: 7 blocuri cu circa 200-300 de apartamente (în fază de obținere autorizație, aprobat deja de CL – citește detalii)
  • proiect Primăria Iași, în spatele ANL Grădinari: 16 tronsoane cu 288 de apartamente (program multianual, lucrările la primele patru tronsoane încep în primăvara anului 2019, fiind eliberate toate avizele necesare – citește detalii)

Dar aceste 5 proiecte nu sunt singurele din zonă. Lângă proiectul CCI deține suprafețe de teren fostul consilier local Cătălin Cristian, care și-a anunțat intenția de a construi la rândul său locuințe colective, precum și hale de producție sau spații de birouri (citește detalii AICI și AICI)

Citește și despre Planul de trafic din Moara de Vânt

În paralel cu dezvoltarea acestor proiecte, o parte dintre problemele legate de infrastructură ar putea fi rezolvate prin reabilitarea str. Aurel Vlaicu, investiție pentru care există deja finanțare europeană, în contextul reabilitării liniei de tramvai Iași – Dancu. Acest proiect, în valoare de peste 100 milioane lei, va fi aprobat de consilieri în ședința de astăzi, 20 decembrie.

Proiectele nu sunt însă aprobate pe repede-înainte. De exemplu, în cazul CCI, Agenția pentru Protecția Mediului (APM) a decis necesitatea unei evaluări de mediu (citește detalii) și, probabil, aceeași soartă o va avea și proiectul cu 24 de imobile.

Apix.ro vă va ține la curent cu evoluția fiecărui proiect menționat.

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Investiții private

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top