Connect with us

Circulația rutieră va fi închisă pe cel puțin 9 străzi din oraș

Foto: Pagina de Facebook „Playing out - străzi pe care zburdă copiii”

Mobilitate urbană

Circulația rutieră va fi închisă pe cel puțin 9 străzi din oraș

Primăria extinde implementarea unui proiect propus de societatea civilă la nivelul întregului oraș. Inițiativa „Playing Out – străzi pe care zburdă copiii” va cuprinde în acest an un număr mult mai mare de străzi unde va fi închis traficul, preț de câteva ore, pentru a permite copiilor să se joace.

Anul trecut, în septembrie, a fost închis un tronson al șos. Arcu pentru trei ore, iar peste 100 de persoane au „invadat” artera de circulație. Ulterior, inițiativa a fost declarată una dintre cele mai interesante acţiuni ce a încurajat mişcarea în 2018, la nivel european.

Proiectul a fost iniţiat de Anca Gherasim, o tânără cunoscută pentru implicarea sa în activităţi civice. Săptămâna trecută, aceasta a devenit membră a Comisiei de circulaţie de la nivelul municipalităţii, ca reprezentant al utilizatorilor serviciilor CTP şi al pietonilor.

După prima şedinţă a Comisiei, iniţiatoarea proiectului „Playing out – străzi pe care zburdă copiii“ a comunicat o listă cu mai multe străzi care se află deja în analiza Primăriei pentru includerea în programul pe anul 2019. Municipalitatea a luat în considerare majoritatea cartierelor: Copou (strada Vasile Pogor), Gară şi Centru (şoseaua Arcu – de la pasaj Octav Băncilă până la intersecţia cu strada Străpungerea Silvestru), Nicolina II (strada Clopotari), Nicolina I (strada Orientului – tronson cuprins între strada Gh. Doja şi capătul străzii), Tătăraşi (strada Fulger – între strada Petre Ispirescu şi strada Eternitate), Cantemir (strada Romană – între strada Dacia şi scările de bloc spre bd. Cantemir), Dacia (strada Strămoşilor – de la bd. Dacia la primul acces la parcare), Alexandru cel Bun (strada Roman Vodă, în zona sălii de sport a Colegiului „Miron Costin“) şi Păcurari (strada Petru Poni, partea de tronson cu sens unic).

Primăria Iași va comunica ulterior zilele și intervalul orar în care traficul va fi restricționat. Proiectul este inspirat după model britanic unde, anual, sunt închise circa 500 de străzi.

Texte din arhiva categoriei Mobilitate urbană

Poza zilei

EXCLUSIV apix.ro:

Mobilitate urbană

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

Studii și analize

Mișcări civice

To Top