Connect with us

Prețurile apartamentelor la Iași sunt cu 20% mai mici decât în 2008

Studii și analize

Prețurile apartamentelor la Iași sunt cu 20% mai mici decât în 2008

Un studiu realizat de imobiliare.ro arată singurul oraș din România care are un preț de listare al apartamentelor mai mare decât în perioada de boom este Clujul. Potrivit zf.ro, prețul mediu este de 1.480 euro/mp față de 1.280 euro/mp în anul 2008.

În schimb, la Iași, prețul unui apartament este cu 20,4% mai mic față de acum 10 ani, respectiv o medie de aproape 1.000 euro/mp. De remarcat că tot un oraș din zona de nord-est a țării înregistrează cea mai semnificativă scădere a prețului mediu a unui apartament: Piatra Neamț670 euro/mp în 2018 față de 1.220 euro/mp în 2008 (o diferență de 45,3%).

Potrivit zf.ro, din a doua jumătate a anului trecut, piaţa rezidenţială autohtonă a intrat, per ansamblu, într-o fază de încetinire a creşterii preţurilor – chiar dacă acestea continuă totuşi să se majoreze. Proprietăţile rezidenţiale s-au apreciat, în primul trimestru din 2018, cu 1,4% faţă de cele trei luni anterioare – cifră relativ redusă comparativ cu evoluţiile consemnate în ultimii ani. Faţă de perioada similară a anului precedent, nivelul actual al pretenţiilor vânzătorilor este cu 6,4% mai ridicat; în urmă cu 12 luni, acelaşi indicator se situa la 12,9%, iar, în ultimul pătrar al lui 2017, ajungea la 9,1%.

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Studii și analize

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top