Connect with us

Moara de Vânt: boom-ul imobiliar al momentului

Foto: Google Earth

Utile

Moara de Vânt: boom-ul imobiliar al momentului

Terenul pe care va fi construit Spitalul Regional de Urgență (SRU) este inventariat în patrimoniul Primăriei la un preț de 32 euro/mp. În zonă, deja se vând terenuri la prețuri care merg și până la 180 euro/mp.

Moara de Vânt este una dintre cele mai râvnite zone de dezvoltare a Iașului, iar Primăria este cel mai mare proprietar de teren. Municipiul Iași deține o suprafață totală de 170 ha (12 ha din acest teren a fost cedat pentru construirea SRU), care a fost evaluată la 250 milioane lei (circa 55 milioane euro). Terenurile se află în cea mai are parte în zona centrală a platoului, iar unele dintre aceste sunt forestiere. Cea mai mare parte este intabulată, dar mai există suprafețe pentru care Primăria încă nu a încheiat documentațiile cadastrale.

Pe platou sunt mai multe trupuri izolate care sunt deținute de proprietari privați, suprafețe care au făcut obiectul unor litigii pe fond funciar și au fost câștigate de diverși moștenitori în instanță.

Deocamdată, zona care se află în plină dezvoltare se află la sud-vest de restaurantul Little Texas, iar prețurile variază între 70 și 180 euro/mp. De-a lungul pădurii există foarte mulți proprietari care au început construcția de case, dar și afaceriști care au anticipat boom-ul imobiliar al zonei și scot pe bandă rulandă de la Primărie planuri urbanistice zonale pentru ridicarea de blocuri. Construcțiile se află la o distanță de sub un kilometru față de amplasamentul SRU, iar mare parte din terenul dintre cele două suprafețe aparține municipalității.

„Ziarul de Iași” a scris la începutul lunii martie 2017 de o tranzacție ciudată în zona Moara de Vânt, la circa un kilometru de amplasamentul SRU, spre Sculeni (citește DETALII). Cu toate că se află în vecinătatea SRU și este delimitat în cea mai mare parte de păduri, un teren de 7 ha a fost vândut cu 7 euro/mp, iar acum se află la vânzare cu 15 euro/mp. Chiar și așa prețul este la jumătate sub prețul real al zonei, după cum se arată inclusiv în documentele Primăriei. De remarcat că inclusiv un teren al municipalității, învecinat cu suprafața în cauză, are o valoare estimată tot de 32 euro/mp, acesta fiind „standardul” zonei stabilit de evaluatorii contractați de Primărie.

Pentru următorii ani, municipalitatea are planuri mari pentru zona Moara de Vânt prin construirea SRU, de centre medicale și de cercetare, centre IT, locuințe și spații de agrement sau sportive. Nu în ultimul rând, pe termen lung, Copoul ar putea fi legat de Moara de Vânt printr-o pasarelă, iar din Copou s-ar putea ajunge ușor la rond Păcurari, în contextul în care vor fi reabilitate străzi precum Viticultori, Dealu Zorilor sau șos. Rediu.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Utile

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top