Infrastructură
A fost respinsă contestația la licitația pentru autostrada Iași – Ungheni: continuă evaluarea celor opt oferte
Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) a respins pe fond contestația depusă de firma Elektra Invest împotriva licitației privind construirea autostrăzii Iași – Ungheni, ultimul tronson al A8. De remarcat rapiditatea cu care CNSC a rezolvat dosarul: decizia a fost adoptată două săptămâni de la inițierea sesizării. Procedura este organizată de Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR).
În context, reamintim că licitația se desfășoară într-un regim special, al regulamentului SAFE (fondul de apărare al UE), ceea ce permite reducerea/simplificarea unor termene procedurale. De exemplu, ofertele au fost deschise pe 26 ianuarie, la mai puțin de patru săptămâni de la publicarea anunțului de licitație, iar contestația depusă în faza de ofertare nu a afectat termenul pentru anunțarea participanților.
„Decizia CNSC validează, astfel, caracterul obligatoriu al documentației de atribuire exact în forma în care CNIR a elaborat-o, iar procedura își urmează etapele de evaluare”, se arată într-o informare CNIR.

Având în vedere finanțarea proiectului prin intermediul SAFE, planul CNIR este să semneze rapid contractul de lucrări (primăvara acestui an) astfel încât etapa de proiectare să înceapă pe finalul lui 2026, iar lucrările pe parcursul anului 2027 cu finalizare în 20230.
Celelalte trei tronsoane ale autostrăzii Iașului (Moțca – Ungheni), parte din A8, sunt, de asemenea, în fază finală de licitație: Moțca – Tg Frumos (7,2 miliarde de lei), Tg Frumos – Lețcani (6,5 miliarde de lei) și Lețcani – Iași (6,2 miliarde de lei). În total, peste 25 miliarde de lei: această sumă va scădea în funcție de rezultatele fiecărei licitații.








