Connect with us

Absorbție fonduri europene 2021-2027: rată efectivă în Nord-Est de doar 5%

Fonduri UE

Absorbție fonduri europene 2021-2027: rată efectivă în Nord-Est de doar 5%

Zona de nord-est are un grad de absorbție a fondurilor UE de coeziune pe programul regional de doar 5%. La nivel național, cea mai mare rată efectivă este în Nord-Vest, de 12%. Programele regionale sunt implementate în perioada 2021 – 2027, cu finalizare în 2030 și reprezintă una dintre principalele surse de finanțare UE pentru autorități locale și mediul privat.

Potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), până la finalul iulie 2025, prin PR Nord-Est au fost rambursați către beneficiari aproape 75 milioane euro, ceea ce înseamnă un grad de absorbție de 5,05%. Cu tot cu prefinanțări, suma crește la 110 milioane euro (7,5%).

Cum arată topul regiunilor, pe total sume primite (inclusiv prefinanțări):

  • PR Nord-Vest: 178 milioane euro (grad de absorție – 15%)
  • PR Centru: 124 milioane euro (10,7%)
  • PR Nord-Est: 110 milioane euro (7,5%)
  • PR Vest: 108 milioane euro (11%)
  • PR Sud Muntenia: 88 milioane euro (6,7%)
  • PR Sud Est: 84 milioane euro (6,8%)
  • PR Sud-Vest Oltenia: 63,3 milioane euro (6%)
  • PR București-Ilfov: 30 milioane euro (5%)
grafic absorbtie fonduri
Rata efectivă de absorbție (bare albastre, exprimată în procente) și suma rambursată de Comisia Europeană (puncte verzi, în milioane euro)

Programele regionale sunt gestionate de agențiile de dezvoltare regională din fiecare zonă amintită și nu cuprind fondurile rambursate pe programe naționale finanțate tot din fonduri de coeziune: Transport, Dezvoltare durabilă, Educație și ocupare, Incluziune și demnitate socială, Sănătate, Tranziție justă, Creștere inteligentă și digitalizare, alături de Asistență tehnică.

În cazul programelor naționale, gradul de absorbție efectiv este de 12% (2,7 miliarde de euro). Adunând și prefinanțările, suma totală livrată de Comisia Europeană crește la 4,2 miliarde euro. Cei mai mulți bani au ajuns în țară pe componenta de transport, respectiv 1,2 miliarde euro (26% din total alocare pe acest domeniu).

Aricole din categoria Fonduri UE

Schimbări în trafic:

Cele mai citite articole

To Top