Connect with us

Aeroportul Iași va avea porți automate de control la frontieră: a fost lansată licitația

terminal aeroportul iasi

Local

Aeroportul Iași va avea porți automate de control la frontieră: a fost lansată licitația

Două sisteme automate de control la frontieră vor fi montate la Aeroportul Iași: porțile ABC („Automated Border Control”) permit trecerea rapidă a persoanelor prin controlul de frontieră fără a mai interacționa cu un polițist: documentele sunt scanate și sunt verificate automat în baza de date.

Printre dotările porților se numără: cititor de documente, dispozitiv biometric facial și scaner de amprente. „Porțile ABC trebuie să efectueze procesul de autorizare definit în mai puțin de 20 de secunde: timpul de procesare este considerat a începe din momentul citirii documentului până la deschiderea ușii de ieșire”, se arată în caietul de sarcini al achiziției lansate de aerogara ieșeană – valoarea contractului este estimată la 2,1 milioane lei (fără TVA) pentru două porți.

Porțile ABC sunt un instrument cerut de normele UE pentru a face controlul la frontieră mai rapid, mai sigur și mai eficient, fără a elimina intervenția umană. Instalarea lor este o cerință de fapt pentru modernizarea punctelor de control în perspectiva: sistemului european EES (Entry/Exit System),creșterii traficului și alinierii la standardele europene.

Aeroportul Iași va deschide ofertele la licitație săptămâna viitoare.

Aricole din categoria Local

Schimbări în trafic:

Cele mai citite articole

To Top