Connect with us

Arhitectul-șef al Iașului revine pe post: a încetat suspendarea dispusă în aprilie 2024

sediu primaria iasi

Local

Arhitectul-șef al Iașului revine pe post: a încetat suspendarea dispusă în aprilie 2024

Mai mulți funcționari ai Primăriei au solicitat revenirea pe funcție după ce dosarul „Veranda” a fost întors de judecători. Aceștia au fost suspendați în aprilie 2024, după ce au fost trimiși în judecată de DIICOT, scrie „Ziarul de Iași”.

Printre aceștia se numără arhitectul-șef Alexandru Mustiață, directorul juridic Cristina Oțeleanu și fostul arhitect-șef Raluca Mocanu (șef serviciu la momentul suspendării). Pe listă mai sunt Mihaela Pintilie (șef serviciu legislație) și Andras Zlăvog (consilier).

Au depus cererile de revenire încă de săptămâna trecută, nu au fost emise dispozițiile deocamdată – se va respecta legislația cu privire la cererile lor”, a declarat ieri purtătorul de cuvânt al Primăriei, Sebastian Buraga.

Angajații municipalității au fost suspendați de drept în aprilie 2024, la câteva zile după ce DIICOT a trimis dosarul „Veranda” în instanță. Dosarul a rămas în cameră preliminară până în septembrie 2024, moment în care Curtea de Apel a desființat numeroase probe prezentate de procurori și, suplimentar, judecătorii au admis și criticile aduse de avocați cu privire la competența DIICOT în anchetarea unora dintre acuzațiile aduse inculpaților. Ulterior, la finalul lunii iunie 2025, Curtea Supremă, în urma unei contestații a DIICOT, a menținut decizia judecătorilor ieșeni.

Citește articolul complet în Ziarul de Iași

Aricole din categoria Local

Schimbări în trafic:

Cele mai citite articole

To Top