Connect with us

Ce spune Iulius despre demolarea clădirii fostului showroom Palas

Foto: avinci.ro

Local

Ce spune Iulius despre demolarea clădirii fostului showroom Palas

Compania Iulius a reacționat astăzi în contextul controversei legate de clădiriea în care a funcționat showroom-ul Palas. Reacția Iulius vine și în urma unui comunicat al consilierilor locali USRPLUS care au criticat demersul Primăriei. APIX.ro prezintă, în continuare, comunicatele trimise astăzi redacției.

Comunicatul Iulius:

Compania IULIUS își exprimă intenția de a dona către Primăria Municipiului Iași clădirea provizorie din Piața Ștefan cel Mare și Sfânt, denumită pavilion showroom, cu o suprafață utilă de 940 metri pătrați și o valoare estimată la peste 3,76 milioane de lei. Clădirea este propusă spre demolare.

Ca răspuns la afirmațiile lansate în spațiul public cu privire la propunerea de donare a pavilionului showroom către Municipalitate, compania IULIUS dorește să facă următoarele precizări:

În prezent, clădirea este inactivă, fiind pregătită pentru demolare. Demersul companiei IULIUS în acest sens este real și actual, aspect demonstrat și de prevederea desființării pavilionului în modificările aduse Planului Urbanistic Zonal aferent ansamblului Palas, aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr. 92 din 28 februarie 2020, dar și de eliberarea clădirii, prin relocarea sediului E.ON începând cu luna decembrie 2020.

Propunerea de donare a imobilului a venit în contextul dificil la nivel global și, implicit, local generat de pandemie, fiind o soluție provizorie oferită administrației locale pentru utilizarea sa ca spațiu alocat oricărei destinații, în funcție de necesitățile existente ale orașului sau de provocările situației de criză medicală pe care o traversăm. Cunoaștem dificultățile administrațiilor locale de a găsi soluții pentru spații publice aferente diferitelor activități, care să îndeplinească condițiile și normele de funcționare, iar propunerea IULIUS vine în sprijinul acesta, în eventualitatea în care va fi considerată utilă și oportună.

Prin donarea clădirii, administrația locală va decide cu ce scop va utiliza imobilul și pentru ce perioadă de timp, oricare ar fi aceasta. În plus, compania IULIUS este dispusă să realizeze demolarea clădirii, cu suportarea integrală a costurilor aferente, chiar și după donarea sa, când se va afla în administrarea Municipalității, ca parte a parteneriatului cu aceasta. Mai mult, subliniem faptul că pentru a realiza donația clădirii, compania IULIUS trebuie să acopere taxe de peste 42.000 de euro, o sumă care depășește valoarea costurilor de demolare, care vor fi oricum suportate atunci când Municipalitatea va decide în acest sens.

Compania IULIUS se implică activ în toate comunitățile în care este prezentă prin proiectele sale, din Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și Suceava, contribuind fie prin investiții majore realizate și donate ulterior către administrațiile publice (modernizare străzi, creare noi artere rutiere, tunel auto, piste de biciclete, locuri de parcare, clădiri administrative, investiții de interes public etc.), prin sprijin direct, prin punerea gratuită la dispoziție a unor spații (centre de vaccinare, birouri ale diferitelor instituții publice, acțiuni și evenimente etc.), dar și prin funcțiuni dedicate locuitorilor, cum sunt grădinile publice din cadrul proiectelor sale. În total, astfel de investiții cu impact direct în comunitate, realizate de compania IULIUS în cele patru orașe, depășesc 150 de milioane de euro.

În concluzie, compania IULIUS își arată întreaga deschidere pentru oricare ar fi decizia consilierilor locali, donația fiind propusă strict pentru a susține strategia de administrare și dezvoltare a orașului.

Comunicatul USRPLUS:

Consilierii locali USR PLUS Iași atrag atenția asupra problemelor grave de legalitate, moralitate și oportunitate ale clădirii E.ON, disputată acum în ședințele de Consiliu Local.

Proiectul care a stârnit cele mai multe contradicții în cadrul comisiilor Economico-financiare și Juridice întrunite ieri, 26 ianuarie, prevede ca Palas să doneze clădirea unde a funcționat fostul sediu E.ON către Primăria Municipiului Iași. Dacă donația ar fi acceptată, se propunea, în primă fază, înființarea pentru o perioadă de 3 ani a unui Centru de Afaceri și Promovare a Turismului. Ulterior, cu câteva ore înainte de ședință, a apărut o altă variantă: centru de promovare a industriilor creative ieșene.
Consilierii USR PLUS au atras atenția asupra multor aspecte, care țin de legalitate, moralitate și oportunitate.

Legalitate: clădirea nu va putea funcționa vreodată, nu va putea primi sau acomoda angajați sau vizitatori, fie ei creatori, turiști, ori membri ai comunității, deoarece, din punct de vedere juridic, nu va putea primi vreodată următoarele aprobări, (legate una de cealaltă, în ordinea de mai jos):

  • Aviz de la Comisia de Monumente
  • Aprobare PUZ
  • Autorizație de construire definitivă
  • Recepție la terminarea lucrărilor
  • Autorizație de securitate la incendiu
  • Autorizație de la Direcția de sănătate publică
  • Autorizație de funcționare.

Moralitate: faptul că această clădire încă nu a fost demolată e o pată pe obrazul administrațiilor care au tolerat situația. În cadrul dezbaterilor pentru aprobarea proiectului Palas 2, atât dezvoltatorul, cât și primarul Mihai Chirica, au promis încă din 2019 că, în cel mai scurt timp, clădirea va fi demolată, iar esplanada va fi eliberată de acest obstacol vizual, estetic și funcțional. Orice prelungire a acestei situații ar fi o încălcare nu doar a legii, ci și a promisiunilor făcute, și o trădare a încrederii celor care ne-au trimis să le reprezentăm interesele.

Oportunitate: una dintre ideile vehiculate a fost aceea de a accepta donația, doar pentru a o demola mai repede, urmând ca Municipalitatea să recupereze suma de la Palas. Credem că dezvoltatorul, un partener privilegiat al Municipalității, va da dovadă de intenții bune și va realiza demolarea în cel mai scurt timp, fără a fi nevoie de efectuarea unor pași inutili, costisitori și care nu ar demonstra decât o lipsă de încredere în acest parteneriat.

În concluzie, proiectul a primit aviz negativ din partea ambelor comisii, iar singura soluție legală, morală și oportună este respingerea sa în plen.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Local

To Top