Connect with us

CNIR a atribuit primul contract de supervizare pe sectorul montan al autostrăzii A8

autostrada a8 motca-iasi-ungheni randare proiect - imagini virtuale

Infrastructură

CNIR a atribuit primul contract de supervizare pe sectorul montan al autostrăzii A8

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a atribuit primul contract de supervizare a lucrărilor pe sectorul montan al autostrăzii A8, respectiv pe segmentul Ditrău – Grințieș. Câștigătoare este firma TPF Inginerie SRL, cu o ofertă de 49 milioane lei, fără TVA. Contractul poate fi semnat după expirarea termenului legal de 10 zile pentru depunerea contestațiilor.

Finanțarea provine din fonduri europene, prin Programul Transport 2021-2027. Durata totală a contractului este de 118 luni, ce cuprind: 14 luni pentru etapa de proiectare, 40 de luni pentru execuție și 60 de luni perioada de garanție. Etapa de proiectare a acestui tronson a început deja la 30 iunie 2025.

Lotul 2A Ditrău – Grințieș are o complexitate aparte, conform CNIR: proiectul prevede 19 tuneluri și 63 de poduri și viaducte, cu o lungime totală a lucrărilor de artă de 21 km – adică peste jumătate (57%) din lungimea tronsonului.

„Rolul supervizorului este deosebit de important, pentru că va monitoriza progresul lucrărilor, conformitatea acestora, calitatea materialelor și performanța echipei de execuție. Mai mult, supervizorul va supraveghea șantierul prin diriginți atestați și va realiza un control calitativ și cantitativ regulat”, a declarat directorul general al CNIR, Gabriel Budescu.

Acesta a adăugat că instituția își propune ca supervizarea pe acest sector să devină un exemplu de bună practică, dată fiind complexitatea ridicată a lucrărilor.

Ordinul de începere a lucrărilor pe sectorul Ditrău – Grințieș a fost emis în luna iunie 2025, prima etapă fiind cea de proiectare – lucrările propriu-zise sunt programate începând din a doua jumătate a anului 2026.

schita traseu grinties ditrau segment din autostrada a8
Traseul Ditrău – Grințies este cel mai lung segment din cele gestionate de CNIR în zona de munte a autostrăzii A8 și include 19 tuneluri – semnarea contractului a fost transmisă în direct: lucrările sunt executate de către grupul de firme UMB

Aricole din categoria Infrastructură

Schimbări în trafic:

Cele mai citite articole

To Top