Local
Consilier al ministrului Transporturilor: Sunt bani pentru toate proiectele din regiunea Moldovei
Cătălin Urtoi, activist civic și consilier personal al ministrului Transporturilor, a făcut o sinteză a stadiului actual al fiecărui proiect de infrastructură pentru Moldova, iar una dintre concluziile acestuia este că există fonduri disponibile pentru fiecare tronson de autostradă.
El susține că informațiile sunt „la zi” atât din partea Ministerului Transporturilor, cât și a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Potrivit lui Cătălin Urtoi, situația este următoarea:
- A7 pe culoarul Ploiești – Pașcani este finanțată din PNRR cu finalizare execuție în 2026
- Capetele de pe A8 ( Tg.Mures Miercurea Nirajului și Leghin-Tg.Neamt) sunt finanțate prin PNRR cu finalizare execuție în 2026.
- Programul Operaţional de Transport (POT), varianta Iunie 2022, avizată de către Comisia Europeană este implementat de către Ministerul Transporturilor, iar Direcția Generală Organismul Intermediar pentru Transport îndeplinește rolul de Autoritate de Management pe acest program!
- POT – varianta Iunie 2022 cuprinde atât proiecte fazate din perioada 2014-2020, cât și proiecte noi – A8 /Tg.Neamț-Ungheni, A13/Brașov-Bacău, A7/Pașcani-Suceava-Siret și A8/Miercurea Nirajului-Leghin
- Pentru proiectele prevazute în prezentul POT, strategia de lucru a Ministerului Transporturilor a prevăzut o SUPRACONTRACTARE de 200% peste cifra actuală de 9,86 miliarde euro (fără TVA), variantă acceptată de către Comisia Europeană în forma sa finală din Iunie 2022, sub forma unor CREDITE DE ANGAJAMENT. „Dacă suma de 9,86 miliarde euro (fără tva) este epuizată în urma FACTURĂRII (insist pe cuvântul FACTURARE și NU contracte semnate) atunci vor fi redistribuite fonduri din alte programe rămase în urmă și care nu vor cheltui banii până în 2027 (+ 3 ani), sau chiar în cadrul axelor din POT, sau prin completare de la Bugetul de Stat, iar în ultimă instanță din noul exercițiu financiar 2027-2034”, adaugă consilierul.
- În acest moment în POT sunt mai multe axe: Axa 1 Rutier Principal, unde apar și proiectele din regiunea Moldovei [A7/ Pașcani-Suceava-Siret, A8/ MiercureaNirajului-Leghin, A13/ Bacău-Brașov și A8/ Tg.Neamț (Moţca) – Letcani-Ungheni] și Axa 2 Rutier Secundar, unde apar și proiectele din regiunea Moldovei (Dex Piatra Neamț-Bacău, Dex Suceava-Botoșani, Variante Ocolitoare, Axa 3 Siguranță Rutieră și Axa 4 Feroviar). „Între axe se pot redistribui banii funcție de solicitările prin FACTURARE! Explicații mai în detaliu găsiți în varianta Iunie 2022 a Programului Operațional de Transport, capitolul 3 – POT”, spune Urtoi.
În final, consilierul personal al ministrului Transporturilor trage patru concluzii:
- Sunt bani pentru toate proiectele din regiunea Moldovei aflate în acest moment în faza de SF sau SF +Proiectare
- Important este să se finalizeze cât mai repede faza de documentații și să se emită HG pentru indicatorii tehnico-economici la fiecare proiect în parte, ca să se poată intra în etapa de licitație și ulterior Priectare+Execuție (Fidic Galben) sau Execuție (Fidic Roșu)
- Licitațiile să fie adjudecate de către constructori eligibili financiar, cu un istoric pozitiv pe astfel de lucrări, care să execute rapid și de calitate contractele în care s-au angajat.
- Toată clasa politică din regiunea Moldovei să lase în această perioadă lupta pentru “ciolanasul” din 2024 și să se UNEASCĂ împreuna cu toate ong-urile pro autostrada, indiferent de județ, pentru susținerea proiectelor Moldovei A7, A8, A13, Botoșani-Suceava, Piatra Neamț-Bacău, VO și să pună PRESIUNE MAXIMĂ pe proiectant și CNAIR în vederea finalizării documentațiilor conform contractelor semnate!