Local
Creșteri de peste 25% pentru Palas Campus: mixul între business, retail și lifestyle validat de public
Când auzim expresii precum „regenerare urbană”, ne gândim adesea la mari oraşe europene care au reușit să reinventeze foste zone industriale, transformându-le în centre vibrante. Un exemplu relevant este MediaCityUK din Manchester, azi unul dintre cele mai dinamice huburi media și digitale din Europa. Deşi Iaşul are mult potenţial neexploatat, găsim şi aici un reper relevant. La doi ani de la deschidere, investiţia de peste 120 de milioane a grupului Iulius în Palas Campus arată cum un areal pestriţ şi subdezvoltat se poate reconverti şi transforma în magnet pentru business şi public. În primul trimestru din 2025, zona de HORECA din proiect a înregistrat vânzări mai mari cu peste 25%, semn al popularității crescânde în rândul publicului larg.
Ce au în comun cele două proiecte? Viziunea curajoasă care stă la baza acestora: au fost construite în zone urbane „gri”. MediaCityUK a luat naștere pe o fostă zonă industrială părăsită, Palas Campus este construit în zona Sf. Andrei, care a fost mult timp lipsită de identitate. Ambele proiecte sunt legate de același concept esenţial: nu sunt doar spații de birouri, ci, odată cu deschiderea lor, au devenit centre urbane. Atât în MediaCityUK, cât și în Palas Campus gravitează o infrastructură mixtă – cafenele, restaurante, servicii – care transformă un complex de birouri într-un pol urban activ pe tot parcursul zilei.
Dimineți contemporane
În prima parte a zilei, Palas Campus este animat de angajații multinaţionalelor din clădire. Spre seară, locul capătă o altă identitate: devine spațiu de socializare sau ieșiri la bere artizanală ori la cafea de specialitate. Ai putea crede că localurile de la parter sunt frecventate doar de angajații din zonă, însă realitatea contrazice această impresie. Tot mai mulți ieșeni aleg Palas Campus pentru atmosfera sa relaxată, centrală, dar totodată ferită de agitația orașului. Potrivit datelor furnizate de Iulius, zona de HORECA a înregistrat în primul trimestru din 2025 o creștere a vânzărilor de peste 25%, comparativ cu anul anterior, un semnal clar al popularității crescânde în rândul publicului larg.

O zonă încă în creștere
Teofil Bozbiciu, administratorul Manifest Pub, povestește că a început cu o cafenea, care, însă, nu a rezonat cu publicul zonei. Ulterior, a regândit conceptul, lansând Manifest Pub: un spațiu care combină mâncarea şi băuturile artizanale cu evenimentele. „Publicul apreciază foarte mult locația noastră, iar numărul clienților crește de la lună la lună. Într-adevăr, dimineața și la prânz, publicul nostru este format din clienți din zona corporate, care preferă cafeaua to go și meniurile cu mâncare/ pentru lunch. Seara, după ora 16.00, avem public din exterior, care preferă zona de terasă, băuturile artizanale, cocktail-urile, dar și meniurile cu mâncare/ pentru cină (dinner). Seara, rămân și cei din zona de corporate, după ce termină programul, însă, majoritatea sunt clienții care vin din exterior”, a declarat Teofil Bozbiciu.

Un alt exemplu de succes este True Fine Coffee, prezent exclusiv în Palas Campus. Reprezentanții spun că au ales acest proiect pentru a oferi o experiență completă, într-un spațiu coerent cu valorile lor: design minimalist, servicii premium, public tânăr și conectat. „În timpul săptămânii, predomină persoanele pasionate de cafeaua de specialitate, care apreciază calitatea autentică și designul minimalist. Alături de ei vin persoanele care lucrează în Palas Campus – angajați din companii tech, corporații sau start-upuri – care vin dimineața pentru un boost de energie sau în pauzele dintre ședințe. Aleg True Fine Coffee pentru mic dejun, brunch-uri echilibrate sau o cafea de calitate, într-un spațiu liniștit și bine organizat. În weekend, clienții vin pentru socializare sau răsfăț. Grupurile de prieteni, cuplurile și familiile aleg cafeaua noastră, alături de deserturi artizanale și un brunch copios. Acești clienți îmbină munca, socialul și timpul personal, alegând locații unde designul, muzica și interacțiunea cu staff-ul le completează ziua”, au transmis reprezentanții True Fine Coffee.
Zona dedicată serviciilor: +15% pe vânzări în primul trimestru din 2025
Accesibilitatea zonei şi vadul comercial au atras și operatori din domeniul sănătății. Datele transmise de reprezentanții Iulius arată că zona dedicată serviciilor a avut o creștere a vânzărilor, în primul trimestru din 2025, de 15% față de aceeași perioadă din 2024. În Palas Campus, funcționează o farmacie, un laborator de analize, o clinică de recuperare, una estetică și una medicală generalistă. De exemplu, clinica de recuperare Kinetic Sport & Medicine atrage pacienți din cartiere precum Tătărași, Bucium sau chiar din Miroslava, semn că adresabilitatea zonei depășește cu mult comunitatea corporate locală.
„Publicul Kinetic este unul mixt. Avem un număr mare de pacienţi din zona corporate. În același timp, protocolul Kinetic atrage pacienți din întreg municipiul Iași, în special datorită rezultatelor obținute. Faptul că folosim aparatură modernă, la standarde internaţionale, dar și o echipă multidisciplinară de specialiști, toate acestea pot face diferența în evoluţiile cazurilor. Avem atât pacienți care vin în urma unor intervenții chirurgicale sau traumatisme sportive, cât și persoane care doresc prevenția afecțiunilor musculo-scheletale sau îmbunătățirea mobilității. De asemenea, lucrăm cu sportivi profesioniști și amatori, dar și cu angajați din mediul corporate care doresc să-și mențină o stare fizică bună, mai ales în contextul muncii de birou”, au spus reprezentanţii Kinetic Sport & Medicine.
Un alt aspect remarcabil al Palas Campus este crearea unui ecosistem urban complet, în care serviciile esențiale se îmbină perfect cu activitățile de recreere și socializare, totul într-un cadru modern și accesibil. De asemenea, integrarea spațiilor comerciale și de servicii cu zonele de birouri atrage o gamă largă de clienți: de la angajați corporate la persoane care doresc să se relaxeze sau să își îmbunătățească starea fizică.
Stay Fit completează experiența Palas Campus printr-un concept de fitness accesibil, modern și integrat stilului de viață urban. Sala de fitness atrage un public divers, de la angajații din clădirile de birouri, până la ieșeni care vin seara sau în weekend pentru un stil de viață activ și echilibrat. Cu echipamente performante, antrenori specializați și o atmosferă prietenoasă, Stay Fit funcționează ca un pol de energie constantă, contribuind la ideea unui ecosistem complet, unde sănătatea, productivitatea și timpul liber se îmbină armonios.
Palas Campus este un centru activ de socializare, sănătate și recreere, un exemplu relevant de regenerare urbană care adresează nevoile unui public divers, consolidând un model de succes.
