Connect with us

Investitorii imobiliari anticipează 2026: energie, infrastructură și centre de date, în prim-plan

tendinte piata imobiliara 2026

Studii și analize

Investitorii imobiliari anticipează 2026: energie, infrastructură și centre de date, în prim-plan

Bucharest Real Estate Club și Romania Property Club au organizat la București evenimentul BREC Trends Forum, unde au fost prezentate principalele tendințe care ar putea influența piața imobiliară în 2026, dar și planurile unor investitori majori activi pe piața locală, conform unui comunicat primit la redacție.

Unul dintre subiectele centrale a vizat politica urbană din București. Reprezentanții industriei au arătat că deblocarea urbanismului depinde de un parteneriat funcțional cu autoritățile, fiind invocate două direcții: dezvoltarea pe verticală și adoptarea noului Plan Urbanistic General. În paralel, modificările fiscale recente și limitările aplicate microîntreprinderilor sunt considerate factori care reduc baza de cumpărători, dar care pot susține, pe termen mediu și lung, dezvoltarea segmentului Build-to-Rent.

Eficiență energetică, AI și centre de date

Investițiile în sisteme fotovoltaice, pompe de căldură și alte soluții eficiente energetic sunt prezentate drept standarde tot mai necesare, în contextul presiunilor inflaționiste și al volatilității prețurilor la energie. Diferențierea între activele eficiente energetic și cele cu amprentă ridicată de carbon devine tot mai vizibilă pe piață.

Inteligența artificială generează incertitudini în sectorul de birouri, în special pentru angajații „white-collar”, fiind deja semnalate primele disponibilizări. Totodată, noile tehnologii sunt așteptate să creeze locuri de muncă pentru profesioniștii care se adaptează rapid.

În același timp, dezvoltarea accelerată a IA a impulsionat segmentul centrelor de date. Potrivit datelor prezentate în cadrul forumului, România are 59 de centre de date la nivel național, aproximativ jumătate dintre acestea fiind în București. În Mișchii (Dolj), compania ClusterPower dezvoltă un centru hyperscale cu o capacitate operațională estimată la 200 MW.

Retail și infrastructură

Scăderea consumului în noiembrie 2025, când afacerile din retail au înregistrat un minus de 4,8%, favorizează formatele de tip discount și parcurile de retail, în detrimentul magazinelor clasice.

În ceea ce privește infrastructura, finalizarea autostrăzii A7 până la Pașcani în 2026 este indicată drept un factor care poate debloca potențialul logistic și industrial al Moldovei. La nivelul Capitalei, finalizarea centurii A0 și extinderea magistralei M4 sunt considerate proiecte cu impact asupra dezvoltărilor rezidențiale și logistice.

Apărare și lanțuri de aprovizionare

Realinierea geopolitică este asociată cu creșterea investițiilor în apărare. Din cele 150 de miliarde euro alocate de Uniunea Europeană prin programul SAFE, aproximativ 11% ar urma să revină României, inclusiv pentru proiecte de infrastructură critică precum autostrăzile A7 și A8. Printre investițiile anunțate se numără și acordul cu Rheinmetall pentru o fabrică de pulberi la Brașov, proiect estimat la circa 500 de milioane de euro.

De asemenea, regândirea lanțurilor de aprovizionare și relocarea producției mai aproape de Europa sunt prezentate drept priorități strategice în noul context economic global.

Planurile marilor dezvoltatori

Mai mulți investitori au anunțat proiecte și bugete consistente pentru 2026:

  • AFI România continuă dezvoltări precum AFI Central Tower, a doua fază AFI Home North și noi clădiri de birouri la Brașov.
  • Iulius are investiții care se apropie de 1,5 miliarde euro. La Iași, compania derulează o reconfigurare majoră a ansamblului Palas, cu extinderea suprafeței de retail până la 80.000 mp, și pregătește al treilea centru de proximitate Family Market din zonă.
  • One United Properties estimează investiții de circa 260 de milioane euro în 2026, direcționate către finalizarea proiectelor aflate în construcție și lansarea unor dezvoltări noi, cu accent pe regenerare urbană.
  • Hagag Development Europe anunță un buget de peste 50 de milioane euro pentru 2026, inclusiv pe segmentul hotelier și în noua divizie de energie.

Potrivit Despinei Ponomarenco, președinta BREC, industria imobiliară rămâne un pilon important al economiei românești, însă instabilitatea din ultimii ani s-a reflectat în volumul tranzacțiilor. În 2025, valoarea tranzacțiilor cu active generatoare de venit a fost de aproximativ 500 de milioane euro, comparativ cu peste 4 miliarde euro în Cehia. Organizatorii și investitorii prezenți la forum și-au exprimat speranța că 2026 va aduce o relație mai predictibilă și transparentă între sectorul privat și autorități.

Aricole din categoria Studii și analize

Schimbări în trafic:

Cele mai citite articole

To Top