Infrastructură
Italienii vor monitoriza lucrările la un tronson din A8 din sectorul montan
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a desemnat joi câștigătorul pentru contractul de supervizare a proiectării și execuției pe lotul 1D Joseni – Ditrău, parte din secțiunea montană a Autostrăzii Unirii (A8). Licitația a fost adjudecată de compania italiană IRD Engineering, valoarea ofertei fiind de 30 milioane lei fără TVA. Contractul poate fi semnat după expirarea perioadei legale de contestații de 10 zile.
Acordul are o durată totală de 98 de luni și este finanțat din fonduri europene. În această perioadă intră atât monitorizarea proiectării și execuției lucrărilor, cât și asistența pe durata garanției. Supervizorul va urmări respectarea graficelor de lucru, calitatea materialelor, conformitatea tehnică, soluțiile folosite în teren și modul în care constructorul își îndeplinește obligațiile contractuale, potrivit CNIR.
Lotul 1D se desfășoară în județul Harghita, pe o lungime de 14,4 km, și face parte din tronsoanele de munte dintre Miercurea Nirajului și Leghin. Durata de implementare este de 34 de luni: 10 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuție. Traseul include 21 de pasaje și viaducte, precum și un nod rutier la Joseni – elemente care dau o complexitate ridicată lucrărilor în această zonă.
- Contractul de execuție a tronsonului Joseni – Ditrău a fost câștigat de Danlin XXL, dar o contestație depusă de UMB a determinat anularea raportului. În prezent, litigiul a ajuns în instanță, iar o decizie a judecătorilor este așteptată pe 17 noiembrie
Acesta este al doilea contract de supervizare atribuit de CNIR pentru secțiunea montană a A8, după cel aferent lotului 2A Ditrău – Grințieș.








