Național
Licitație-gigant lansată în SICAP: 1,4 MILIARDE lei/Contract clasificat
Ministerul Apărării a lansat una dintre cele mai mari licitații din istoria recentă a SICAP. Proiectul Armatei face referire la lucrări de construcții pentru refacerea și modernizarea infrastructurii militare din Câmpia Turzii. Este vorba despre Baza 71 Aeriană a Forțelor Aeriene Române, bază de interes strategic și pentru forțele SUA. În prezent, la baza militară sunt găzduite temporar drone MQ-9, aeronave fără pilot utilizate pentru misiuni de supraveghere și recunoaștere, cât și pentru misiuni de neutralizare a unor ținte (cel mai recent exemplu este cel al generalului iranian Soleimani).
Potrivit anunțului publicat în SICAP, contractul și studiul de fezabilitate sunt clasificate și vor fi puse la dispoziția ofertanților doar dacă aceștia sunt selectați să participe la procedură. Terenul pe care Armata îl are la dispoziție ajunge la circa 250 hectare. Peste 1.000 de persoane au fost expropriate pentru completarea suprafețelor (circa 1,2 milioane lei au fost alocate în acest sens).
Valoarea contractului ajunge la 1,4 miliarde lei, fără TVA (circa 300 milioane euro).
Din caietul de sarcini, consultat de APIX.ro, rezultă că obiectele contractului constau în construirea de mai multe facilități militare. Procedura are în vedere 18 obiecte în cadrul cărora se urmărește construirea unei infrastructuri militare: hangare F16, depozite muniții, ateliere militare, căi de rulare avioane, pavilioane administrative, parcări aeronave/vehicule, adăposturi aeronave, incinte semi-îngropate, simulatoare, parc de tehnică militară, facilități pentru Poliția Aeriană de intervenție rapidă, diverse platforme, rețele de utilități și altele.
Cele 18 obiecte al contractului vizează:
- facilități comandă / control (2 obiective)
- escadrilă avioane multirol (14 obiective)
- secție pregătire rachete (6 obiective)
- zona QRA (Quick Reaction Alert – Poliția Aeriană, 4 obiective)
- depozit muniții de unitate (4 obiective)
- platforme operare aeronave (5 obiective)
- facilități instalare GBAD (mijloace tehnice și muniții, 2 obiective)
- zonă mentenanță aeronave nivel intermediar (11 obiective)
- zonă mentenanță nivel complex DOCK5 (8 obiective)
- mentenanță sisteme speciale (7 obiective)
- parc tehnică militară (9 obiective)
- rețele utilități (10 obiective)
- zona simulatorului (1 obiectiv)
- zona „crash and fire station” (1 obiectiv)
- zonă carburanți (1 obiectiv)
- voce – date (1 obiectiv)
- balizaj (1 obiectiv)
- protecția forței, SISOM, TEMPEST (1 obiectiv, sistem control acces)
Conform caietului de sarcini consultat de APIX.ro, suprafața totală a terenului unde vor fi făcute aceste investiții ajunge la circa 250 hectare. Termenul de implementare ajunge la aproape 70 luni, perioadă în care este inclusă și proiectarea lucrărilor. Contractul ar putea fi adjudecat până la sfârșitul acestui an, în condițiile în care procedura trebuie finalizată până la 28 iulie 2020.
„Perspectiva dotării forţelor aeriene ale Ministerului Apărării Naţionale cu alte tipuri de aeronave de luptă multirol, precum şi diversificarea gamei de misiuni şi exerciţii naţionale sau cu participare internaţională ce urmează a se executa în zona aerodromului Câmpia Turzii din imobilul 1833, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, presupune regândirea şi redimensionarea facilităţilor existente în prezent şi aducerea acestora la un nivel de dezvoltare corespunzător”, se arată într-o hotărâre din 2018 a Guvernului prin care au fost demarate proceduri de expropriere a terenurilor necesare.
Conform actului normativ, 1.326 de persoane private dețineau 477 imobile care au făcut obiectul exproprierii, iar suma totală alocată în acest sens a ajuns la 1,2 milioane lei.