Connect with us

Lovitură de teatru la o licitație a UMF: miza este un contract de 60 milioane lei

casa asigurarii meseriasilor

Local

Lovitură de teatru la o licitație a UMF: miza este un contract de 60 milioane lei

Licitația pentru reabilitarea Casei Asigurărilor Meseriașilor, una dintre clădirile emblematice din centrul Iașului, a intrat din nou în impas, fiind contestată pentru a doua oară. De această dată, firma Conest, declarată inițial câștigătoare, acuză Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Iași de respingerea abuzivă a ofertei în etapa de reevaluare.

Contractul are o valoare estimată la 60 milioane lei, iar procedura de achiziție a fost lansată de UMF încă din vara anului trecut, în iulie 2024. După mai multe luni de evaluări, în martie 2025, instituția a desemnat câștigătoare firma Conest, cu un avans de doar 0,64 puncte față de oferta unei asocieri conduse de compania Katar Conneg. În urma acestui rezultat, Katar a depus contestații atât la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC), cât și la Curtea de Apel.

Între timp, UMF a decis din proprie inițiativă să revină asupra deciziei, anulând raportul de atribuire și toate documentele aferente, înainte ca CNSC să se pronunțe. Astfel, contestația Katar a rămas fără obiect, iar UMF a demarat o nouă reevaluare a ofertelor. În paralel, acțiunea depusă de Katar la Curtea de Apel a fost respinsă în iunie 2025.

La finalul acelei luni, UMF a emis un nou raport, de data aceasta desemnând drept câștigătoare asocierea condusă de Katar Conneg, în timp ce oferta Conest a fost respinsă.

Conest contestă respingerea și cere anularea deciziei

Firma ieșeană nu a întârziat cu reacția: a depus o contestație la CNSC în care contestă legalitatea excluderii din procedură. Potrivit UMF, motivul principal al respingerii este neîndeplinirea unei cerințe din caietul de sarcini referitoare la deținerea unei certificări europene privind calitatea activităților legate de ascensoare electrice – de la fabricație și montaj, până la inspecție și testare.

În replică, Conest afirmă că autoritatea contractantă nu a explicat în mod clar de ce consideră că această cerință nu este îndeplinită. Mai mult, susține că a răspuns punctual solicitării de clarificări, transmițând un certificat valabil până în iunie 2027, emis pe numele partenerului IFMA din cadrul asocierii.

Universitatea nu a ținut cont de clarificările transmise, prin care am demonstrat că îndeplinim cerința solicitată. Orice decizie a autorității contractante trebuie motivată – lipsa motivării încalcă dreptul la apărare și principiul transparenței”, se arată în documentul transmis de Conest către CNSC.

Aricole din categoria Local

Schimbări în trafic:

Cele mai citite articole

To Top