Local
Moda sport prinde teren: Palas amenajează o zonă dedicată celor mai relevante branduri de profil
Exercițiile practicate acasă, alergarea, mersul cu bicicleta și mersul la sală sunt primele patru activități sportive pe care românii le practică cu recurență, arată un studiu realizat de Asociația CIPRA – Centrul de Informare, Prevenire Risc și Analiză. Tot mai atenți la stilul de viață, românii au început să practice mai mult sport: 36% au menționat că fac sport de mai multe ori pe săptămână. Această dorință de mișcare se reflectă și în tendințele de consum, prin creșterea vânzărilor de echipamente sportive și extinderea magazinelor de profil. Ceea ce îi determină pe dezvoltatorii de malluri să regândească zone întregi sau să le dedice retailerilor sport suprafețe ample, mult mai mari decât până acum.
Este şi cazul Palas din centrul Iașului, unde este în amenajare o zonă specială cu mai multe branduri de profil. „La Palas există de foarte mulți ani dorința companiilor prezente de a primi suprafață mărită pentru a-și implementa concepte flagship la nivel regional, pentru a aduce formate noi pe care le au deja în afara granițelor României. În plus, există o listă de așteptare destul de lungă cu branduri pe care ne dorim să le aducem către public. De exemplu, regândim o zonă întreagă dedicată brandurilor sport, în care deja am inaugurat JD Sports. Tot la Palas, suntem în discuţii cu toate ancorele mari care îşi vor mări foarte mult suprafeţele, unele dintre ele şi le vor tripla. Avem deja noutăţi semnate, mai urmează în perioada următoare să deschidă Nike Flagship Store, primul Adidas din regiune, Crocs, Lego şi altele”, a transmis Oana Diaconescu, Head of Leasing Retail Iulius, la o conferință de specialitate.
Zona sport se află la nivelul -1, în zona restaurantului KFC, astfel că viitoarele spaţii, în care se lucrează la amenajare, au fost deja colate cu numele brandurilor ce se vor regăsi aici. Printre acestea se numără: Buzz Sneaker Station, Nike, Sport Vision, Adidas şi Hervis Sports. Un alt brand care se va deschide la nivelul -1 este Lego și tot aici va fi și o locație Crocs.
O altă noutate va fi și deschiderea, din această vară, a centrului de fitness Stay Fit Gym.

Reamenajările fac parte din noua etapă de dezvoltare a proiectului Palas, după un concept al biroului de arhitectură Foster + Partners. Conform planurilor, suprafaţa de retail va depăși 80.000 mp închiriabili, vor fi aduse noi branduri în premieră regională şi formate flagship stores ale principalelor magazine ancoră, spații de joacă și centre de entertainment pentru familii, precum şi un nou centru pentru conferințe şi evenimente. Inclusiv parcul Palas va fi reamenajat, prin regândirea unor zone astfel încât acestea să ofere și mai multe experiențe pentru timp liber.
Studiul CIPRA a fost realizat în septembrie 2024 pe un eșantion de 1.007 de respondenți, dintre care 51% femei, iar 49% bărbați.
