Infrastructură
Noutăți despre A8: a început proiectarea pe Joseni – Ditrău, iar semnarea unui contract a fost blocată de contestații
Constructorul Danlin XXL a început proiectarea lucrărilor pentru un tronson de 14,4 km prin munți, parte din A8, între Joseni și Ditrău. La finalul acestui an, aceeași firmă ar urma să înceapă și execuția. Pe un alt segment montan al A8, între Sărățeni și Joseni, au fost depuse două contestații la contractul de supervizare a lucrărilor. În ceea ce privește execuție, acest tronson a fost ajudecat de UMB.
Potrivit Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), în ziua începerii proiectării pe Joseni – Ditrău constructorul avea mobilizate trei instalații de foraj pentru investigații geotehnice în zonele localităților Joseni și Lăzarea (jud. Harghita).
„Depunem toate eforturile pentru ca lucrările de execuție să înceapă cât mai curând, astfel încât să putem profita de sezonul favorabil construcțiilor. De asemenea, joi, va avea loc ședința de început pentru acest contract, cu participarea atât a constructorului, cât și a Supervizorului”, a declarat șeful CNIR Gabriel Budescu. Etapa pentru realizarea proiectului tehnic al acestui lot de autostradă din județul Harghita are o durată de 10 luni, după finalizarea acestuia urmând cele 24 de luni pentru execuția lucrărilor.
Tronsonul are o lungime de 14,4 km și va cuprinde: 21 de pasaje și viaducte, din care 3 ecoducte pentru permeabilitatea animalelor; un nod rutier la Ditrău și o descărcare provizorie în zona de conexiune cu lotul următor, 2A Ditrău-Grințieș, pentru a se asigura funcționarea independentă.

Contestații la supervizarea lucrărilor pe Sărățeni – Joseni
Semnarea contractului de supervizare a lucrărilor pe Sărățeni – Joseni este în prezent blocată. Două firme au contestat atribuirea contractului către asocierea Activ Proiectare Infrastructură S.R.L. (România) – Emay (Turcia). La procedură au participat nu mai puțin de zece ofertanți.
Sesizările la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) au fost depuse de Viadif Consult (Cluj) și IRD Engineering (Italia). Ambele firme solicită anularea raportului de atribuire și reevaluarea ofertelor. Din contestații rezultă că Viadif s-a clasat pe locul doi la licitație cu un punctaj de 99,72 față de cele 100 puncte ale asocierii câștigătoare. Celelalte oferte depuse au fost declarate neconforme, dar numai italienii au contestat această decizie.
În contestație, Viadif susține că CNIR a stabilit „în mod nelegal” oferta asocierii româno-turcă drept câștigătoare și solicită CNSC să-i permită accesul la întregul dosar al achiziției, inclusiv în ceea ce privește cuprinsul ofertei clasate pe primul loc. Contractul a fost atribuit pentru o sumă de aproape 52 milioane de lei.

Șase oferte pentru serviciile cadastrale pe sectorul montan
O altă licitație în derulare la CNIR în relație cu autostrada A8 vizează achiziție de servicii cadastrale pe secțiunea montană, între Sărățeni și Pipirig. În total, vor fi acordate despăgubiri în cazul a circa 2.600 de proprietăți de coridorul de expropriere. Serviciile cadastrale au o valoare estimată la 10,4 milioane de lei.
„Pentru construirea celor patru loturi de autostradă (lungime 116 kilometri) este necesară exproprierea/transferul a 2.593 de imobile, din care 2.053 imobile în proprietatea privată a persoanelor fizice și juridice”, conform CNIR. Ofertele au fost depuse de șase asocieri de firme conduse de Prometer M&G, Stereogis Proiect, Protelco, Acadastru Online Consult, Procad și Cornel&Cornel Topoexim.
- Citește și Val de contestații după atribuirea contractului pentru drumul expres Piatra Neamț – Bacău
Exproprierile vor fi făcute pe raza localităților Sărățeni (județul Mureș), Praid, Joseni, Lăzarea, Ditrău și Tulgheș (județul Harghita) și Grințieș, Ceahlău, Poiana Teiului și Pipirig (județul Neamț).







