Connect with us

[P] Cea mai bună săptămână pentru democrația românească

marius bodea alegeri parlamentare 2024

Local

[P] Cea mai bună săptămână pentru democrația românească

România a avut zilele acestea probabil cea mai bună săptămână din ultimul an pentru sănătatea democrației noastre. Două vești bune pentru România și pentru Europa. Două vești proaste pentru Vladimir Putin și pentru pionii lui politici din Parlamentul de la București.

Prima veste bună: românii au putut vedea clar cine apără interesele României și cine lucrează, conștient sau nu, împotriva lor.

Votul recent din Parlament pe tema accesului armatei SUA la aeroportul „Mihai Kogălniceanu”, în contextul războiului din Iran, o decizie-cheie pentru securitate și cooperarea strategică cu Statele Unite, a devoalat fără echivoc pozițiile antiamericane ale unor politicieni care, până mai ieri, se gudurau pe lângă Trump.

Pentru AUR și extremiștii din Parlament a fost mai important să servească interesele Rusiei, deranjată de intervenția americană în Iran. Așa că au lucrat la vedere pentru sabotarea parteneriatului strategic al României cu SUA.

Românii au văzut cine este păpușat de Kremlin. Comanda de la Moscova nu a fost niciodată mai vizibilă decât acum.

A doua veste bună: vizita la București a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski și consolidarea parteneriatului strategic dintre România și Ucraina. Într-un moment istoric, în care Europa este din nou amenințată de agresiunea militară a Rusiei și de conflictul din Iran, România a arătat că știe de ce parte a istoriei trebuie să stea.

România are multe de învățat de la Ucraina. Nu doar despre curaj și rezistență, ci și despre modul în care se duce războiul modern, care folosește tot mai mult tehnologia și inteligența artificială. De la sistemele de apărare până la producția de drone, Ucraina a devenit un laborator al viitorului în materie de securitate.

De aceea, colaborarea dintre România și Ucraina nu este doar un gest de solidaritate. Este și o investiție strategică în propria noastră securitate și în economia noastră.

Discuțiile despre dezvoltarea unei industrii de drone și despre cooperarea în domeniul tehnologiilor de apărare pot aduce beneficii directe României: locuri de muncă, investiții, know-how și securitate sporită pentru întreaga regiune.

Când Ucraina rezistă, întreaga Europă este mai sigură. Iar când România ajută Ucraina, România se ajută pe sine.

Din acest motiv, săptămâna aceasta a adus două vești bune pentru democrația românească: adevărul a ieșit la suprafață, iar parteneriatele care ne apără viitorul au fost consolidate.

Și două vești proaste pentru cei care sperau la alt deznodământ: pentru Kremlin și pentru cei care îi repetă propaganda în Parlamentul României.

Istoria ne arată un lucru simplu: răul poate lovi tare și poate provoca multă suferință. Dar, în cele din urmă, binele găsește întotdeauna o cale să învingă.

România trebuie să rămână de partea binelui.

Marius BODEA
Senator USR de Iași

marius bodea

Aricole din categoria Local

Schimbări în trafic:

Cele mai citite articole

To Top