Connect with us

Pașcaniul își modernizează infrastructura cu bani UE: 19 străzi asfaltate, două sensuri giratorii și 60 de stații „smart”

strada pascani

Local

Pașcaniul își modernizează infrastructura cu bani UE: 19 străzi asfaltate, două sensuri giratorii și 60 de stații „smart”

Primăria Pașcani a lansat o licitație pentru modernizarea infrastructurii rutiere și facilități pentru transport cu o valoare estimată a contractului care trece pragul de 33 milioane de lei, fără TVA. Constructorii interesați pot depune oferte până pe 24 februarie: finanțarea este asigurată prin intermediul Programului Regional Nord-Est 2021-2027.

Contractul vizează o modernizare amplă a transportului public local, cu intervenții care depășesc simpla reabilitare a unor străzi și urmăresc o schimbare vizibilă a modului în care se circulă și se folosesc mijloacele de transport în oraș.

În esență, proiectul presupune refacerea completă a infrastructurii rutiere pe 19 străzi, unde vor fi modernizate carosabilul, trotuarele și zonele adiacente, astfel încât acestea să corespundă unor standarde actuale de siguranță și confort. Lucrările includ și rezolvarea problemelor legate de scurgerea apelor pluviale, prin realizarea de canalizări, rigole și podețe, pentru a preveni acumulările de apă și degradarea drumurilor după ploi abundente.

  • Lista străzilor care vor fi reabilitate: Abator, Grădiniței, Moldovei, Stadionului, Zimbrului, Ceferiștilor, Avram Iancu, Gării, Unirii, Mihai Viteazu, 1 Mai, Emil Racoviță, Spătar Preda Buzescu, Gâștești, Ion Creangă, Fericirii, 13 Decembrie și Morilor (două tronsoane).

Un capitol important al contractului este dedicat siguranței rutiere. În acest sens, vor fi amenajate două sensuri giratorii în zone cu trafic intens (str. Moldovei – Str. Stadionului – Str. Grădiniței și zona Kaufland/RAGCL), iar pe una dintre străzi este prevăzut și un zid de sprijin, necesar pentru stabilizarea drumului și prevenirea alunecărilor de teren.

Pe lângă lucrările clasice de infrastructură, proiectul introduce și o componentă de transport inteligent, menită să facă transportul public mai atractiv și mai eficient. Sunt prevăzute 60 de stații de autobuz moderne, echipate cu panouri fotovoltaice, iluminat LED și sisteme de informare pentru călători, care vor oferi date în timp real despre sosirea mijloacelor de transport. În același timp, autobuzele vor putea primi prioritate la semafoare, printr-un sistem electronic care le permite să circule mai fluent prin intersecțiile aglomerate.

Per ansamblu, contractul, cu o valoare estimată de 33,1 milioane de lei, își propune să lege modernizarea străzilor, creșterea siguranței și digitalizarea transportului public într-un singur proiect, cu scopul declarat de a reduce timpii de deplasare, de a îmbunătăți confortul călătorilor și de a face transportul public o alternativă mai viabilă la mașina personală.

Aricole din categoria Local

Schimbări în trafic:

Cele mai citite articole

To Top