Trafic
Prima pasarelă pe E583 va fi construită de un om de afaceri
Acolo unde autoritățile publice locale își arată limitele, intervine privatul: primăriile din Iași și Valea Lupului nu reușesc de mai mulți ani să construiască măcar o pasarelă peste drumul european – situație care a dus inclusiv la proteste în stradă. În schimb, prima pasarelă peste E583 va fi făcută de către asociația omului de afaceri Bogdan Pițigoi.
Asociaţia de Sprijin Comunitar pentru un Viitor mai Bun va încheia un acord de parteneriat cu Primăria Iași, protocol ce va fi supus aprobării plenului Consiliului Local Iaşi (CL) în şedinţa de vineri.
Potrivit acordului, Asociaţia va finanţa proiectarea şi execuţia pasarelei, în timp ce în sarcina Primăriei vor intra doar taxele cu privire la actele de autorizare a construcţiei. Pasarela este prevăzută în zona ansamblului de birouri Ideo.
„Am urmărit cu atenţie seria de evenimente nefericite care afectează locuitorii municipiului Iaşi şi ai zonei sale limitrofe din comuna Valea Lupului. Circulaţia auto constantă şi dinamica consemnată pe şoseaua Păcurari generează periodic accidente ale căror victime sunt îndeosebi locuitori ai zonei sau angajaţi ai firmelor cu activitate în arealul respectiv. Această situaţie neplăcută poate fi prevenită prin crearea unor condiţii optime de trafic şi acces pentru pietonii din zonă“, se arată în scrisoarea de intenţie trimisă de ONG la Primăria Iaşi.
Unele estimări arată că investiția va ajunge la circa 600.000 lei. Pasarela va avea facilități inclusiv pentru persoanele cu dizabilități (lift). În trecut, Primăria Valea Lupului a invocat costurile mari pentru realizarea de pasarele peste drumul european. Autoritatea a avut un proiect pentru construirea a patru astfel de obiective, dar nu a reușit să atragă finanțare prin Porgramul Național de Dezvoltare Locală.
Prin intermediul adresei, asociaţia şi-a afirmat disponibilitatea finanţării proiectării şi execuţiei pasarelei care să aibă de o parte şi de alta staţii de transport în comun. La finalizarea lucrărilor, asociaţia va ceda Primăriei obiectivul de investiţii. Printre fondatorii asociaţiei se numără omul de afaceri Bogdan Piţigoi, proprietar, printre altele, al cunoscutului brand Casa Auto Iaşi.
Amintim că, în ultimii ani, pe DE 583 au avut loc numeroase accidente în care au fost implicați pietoni, unele dintre acestea fiind mortale. Cu toate acestea, primăriile din Iași și Valea Lupului au reușit cu greu să se pună de acord asupra unor măsuri, principala preocupare a autorităților fiind de a monta semafoare, ceea ce va duce la o aglomerare și mai mare a drumului european.