Connect with us

Primăria Miroslava face credit pentru a cumpăra o clădire: imobilul va deveni grădiniță

cladire scoala miroslava

Proiecte publice

Primăria Miroslava face credit pentru a cumpăra o clădire: imobilul va deveni grădiniță

Primăria Miroslava va achita în două tranșe, achiziția unei clădiri în Găureni, imobil care va fi transformat ulterior în creșă și grădiniță. Conform unor hotărâri ale consilierilor locali, consultate de APIX.ro, prima tranșă va fi 3,9 milioane lei (achitată la semnarea de contract), iar a doua de 25,5 milioane lei (achitată în termen de 12 luni). A doua tranșă va fi asigurată în urma contractării unui împrumut.

În vederea finanțării achiziției, Primăria Miroslava va contracta servicii de consultanță pentru accesarea liniei de finanțare rambursabile. În acest sens, autoritatea locală va achita în jur de 75.000 lei. Deocamdată, nu e clar care va fi suma împrumutată, cert este că Primăria are în plan să contracteze banii până la finalul acestui an sau în prima parte a anului viitor.

scoala miroslava
Clădirea care va fi achiziționată de Primăria Miroslava

„Urgența cu care se va efectua această procedură (servicii de consultanță și obținerea creditului, n.r.) va include comuna Miroslava în plafonul național de contractare al anului 2025 (în cazul în care acesta va fi majorat) sau în plafonul de contractări și trageri al anului 2026 (afectat în acest moment în procen de peste 20%)”, se arată în hotărârea consilierilor cu privire la contractarea serviciilor de consultanță – orice credit inițiat de autorități locale trebuie să fie aprobat de o comisie a Ministerului de finanțe astfel încât să nu fie afectat deficitul bugetar. Plafonul pentru acest an, la fel ca în anii 2026 și 2027, ajunge la 2 miliarde de lei la nivel național.

Parcurgerea rapidă a demersurilor de contractare a creditului va permite Primăria Miroslava să fie printre primele autorități din țară care va obține dreptul pentru a împrumuta bani în anul 2026.

Potrivit hotărârii privind aprobarea prețului de achiziție a imobilului, în situația în care Primăria Miroslava va achita anticipat tranșa a 2-a către proprietarii imobilului, față de termenul de 12 luni, valorea tranșei va fi diminuată cu o sumă de 126.910 lei pentru fiecare lună achitată anticipat.

De asemenea, în cazul excepțional în care Primăria Miroslava întârzie plata (peste 12 luni) atunci valoarea tranșei va crește tot cu suma 126.910 lei, însă valoarea totală a achiziției nu va putea trece de 30 milioane lei, sumă care reprezintă evaluarea bunului făcută de un expert independent.

În anul 2026, gradul de îndatorare al Primăriei Miroslava va ajunge la 26%, ceea ce permite autorității să contracteze un nou împrumut. În prezent, comuna limitrofă are 7 credite cu o valoare totală ce depășește pragul de 75 de milioane lei.

Aricole din categoria Proiecte publice

Schimbări în trafic:

Cele mai citite articole

To Top