Local
Se întâmplă la Iași: un teren de 52 hectare, al statului, este inventariat la valoarea de 6 lei
Un proiect de act normativ pregătit de Guvern dezvăluie o anomalie administrativă majoră: un teren de 52 hectare din zona Aviației, municipiul Iași, are o valoare de inventar de doar 6 lei. Terenul este în administrarea Ministerului Transporturilor prin intermediul Aeroclubului României. Într-un răspuns oferit APIX.ro, autoritatea centrală a explicat că, până anul trecut, terenul nu a fost supus unei evaluări și i-a fost atribuită „o valoare simbolică”. Un alt bun a cărui valoare va fi actualizată este un teren de lângă parcul Copou pentru care există planuri de a fi închiriat către un privat.
Valoarea de inventar va fi corectată în urma raport de evaluare care a fost realizat la finalul anului 2024. „Bunul își majorează valoarea la suma de 66.406.000 lei ca urmare a reevaluării”, se arată în proiectul de act normativ, consultat de APIX.ro.


Contactat telefonic de APIX.ro, directorul Aeroclubului Emil Stoica a susținut că valoarea de inventar care apare în proiectul de act normativ ar fi „o greșeală”, dar nu a oferit alte lămuriri. „Nu știu ce să vă spun”, a comentat sec acesta. Faptul că valoarea de 6 lei nu este „o greșeală” a fost confirmată de Ministerul Transporturilor.
„Bunul aflat în domeniul public al statului și administrarea Aeroclubului României este identificat în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului cu nr. MF 35403. La momentul înscrierii în inventar (anul 2006), acest teren nu era evaluat, acordându-i-se o valoare simbolică de 6 lei, întrucât aplicația informatizată PATRIM, gestionată de către Ministerul Finanțelor, nu permitea înscrieri cu valoare 0”, se arată în răspunsul autorității pentru APIX.ro.
Conform documentului citat, la nivelul anului 2024 au fost finalizate atât înscrierea în cartea funciară cât și reevaluarea terenului, astfel încât a fost posibilă inițierea unui proiect de Hotărâre de Guvern privind actualizarea descrierii tehnice și a valorii de inventar, în concordanță cu înscrisurile din cartea funciară și rezultatele evaluării, efectuată de către un expert autorizat, conform cerințelor legale.
Se pregătește închirierea unui teren lângă parcul Copou?
Un alt bun în cazul căruia va fi actualizată valoarea este terenul de 7.802 mp de lângă parcul Copou, suprafață pe care se află turnul de parașutism. Noua valoare este de aproape 10,3 milioane lei, cu circa 300.000 lei mai mare comparativ cu valoarea de inventar actuală. Acest bun a mai făcut obiectul unui raport de evaluare recent: în 2023, Guvernul a aprobat o hotărâre pentru demararea procedurii de închiriere a 4.000 mp din această suprafață, dar procesul nu a mai fost început efectiv. Pe acest subiect a scris pe larg, la momentul respectiv, Reporter de Iași.

Proiectul de act normativ va actualiza datele tehnivce și în cazul altor bunuri ale aeroclublui:
- hangar metalic (1.000 mp) – 1,6 milioane lei comparativ cu 400.000 lei
- clădire hangar și anexe (1.338 mp) – 2,9 milioane lei comparativ cu 388.000 lei
- turnul de parașutism (118 mp) – 211.411 lei comparativ cu 350.000 lei
- clădiri dormitoare (146 mp) – 174.302 lei comparativ cu 196.000 lei
- depozit carburanți (120 mp) – 61.433 lei comparativ cu 100.900 lei
- garaj auto (155 mp) – 139.338 lei comparativ cu 55.000 lei
- autobază (170 mp) – 207.064 lei comparativ cu 30.000 lei
„Bunurile evaluate sunt bunuri de uz și de interes public național, iar la momentul promovării proiectului de act normativ bunurile nu fac obiectul unor litigii aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, nu fac obiectul unor cereri de reconstituire a dreptului de proprietate privată sau de restituire depuse în temeiul actelor normative care reglementează regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv de statul român în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, nu sunt grevate de sarcini şi nu fac parte din Lista Monumentelor Istorice actualizată”, conform proiectului de act normativ.
Guvernul va adopta hotărârea de actualizarea a datelor tehnice într-un termen de 1-3 luni având în vedere avansul proiectului.








