Connect with us

Un conac cu o istorie de peste 200 de ani va fi reabilitat: va deveni un hub al restauratorilor

Casa Varnav Liteanu din Liteni, Suceava

Repere istorice

Un conac cu o istorie de peste 200 de ani va fi reabilitat: va deveni un hub al restauratorilor

Institutul Național al Patrimoniului (INP) a început demersurile pentru autorizarea lucrărilor de restaurare a Conacului „Vârnav – Liteanu” din Liteni (jud. Suceava), în baza unui proiect întocmit de firma ieșeană Artehnis. Conform documentației consultate de APIX.ro, valoarea totală a investiției este cuprinsă între 50 și 60 milioane lei.

Proiectul este inclus pe lista monumentelor istorice care beneficiază de finanțare în cadrul unui program național privind reabilitarea patrimoniului construit și modernizarea unor clădiri culturală din țară, fondurile fiind asigurate prin intermediul unui împrumut accesat de guvern la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.

„Obiectivul de investiții vizează refuncționalizarea și reutilizarea adaptivă a conacului Vârnav-Liteanu, prin transformarea acestuia într-un Centru de pregătire pentru restauratori, sub coordonarea INP”, se arată în documentația depusă de proiectant la instituții avizatoare.

Potrivit INP, în prezent este o nevoie crescută de formare și perfecționare a specialiștilor implicați în conservarea și restaurarea patrimoniului construit. „Acest centru va contribui la dezvoltarea competențelor tehnice și practice, oferind instruire atât pentru specialiști, cât și pentru elevi și studenți în domeniu”, se precizează în documentul citat.

Centrul va fi integrat în rețeaua educațională locală cu scopul declarat de a crea un hub de formare profesională și transfer de cunoștințe în domeniul restaurării patrimoniului. „Noul centru va oferi spații specializate (ateliere, săli de curs, bibliotică, grădină pentru activități în aer liber), esențiale pentru instruirea în condiții reale, cu echipamente de dedicate activităților de restaurare”, conform INP.

Proiectantul a prezentat două scenarii pentru restaurarea monumentului, iar valoarea totală a investiției este cuprinsă între 48,6 și 60,7 milioane lei. INP are în pregătire lansarea licitației de execuție. Odată contractat un constructor, lucrările ar urma să fie finalizate în 24 de luni.

Scurt istoric al conacului

Potrivit Ministerului Culturii, Conacul „Vârnav-Liteanu” a fost construit în anul 1790, ca reședință permanentă în stil neoclasic, de boierul Teodor Vârnav Liteanu. Locativul Liteanu a fost adăugat familiei în anul 1854 de Iorgu Vârnav, nepotul lui Teodor Vârnav și fiul Mariei Cantacuzino-Pașcanu, născut la Liteni. Ulterior, moșia a fost moștenită de familia Crupenschi. În timpul comunismului, imobilul a fost naționalizat.

„În perioada 1960-2001, conacul a adăpostit o casă de copii; ulterior, nu a mai fost utilizat, înregistrând degradări însemnate. Clădirea a fost retrocedată în 2003 lui Johannes Sturdza, stabilit în Germania, moștenitor testamentar al Magdalenei Crupenschi și descendent al familiei istorice Sturdza. În anul 2020, la inițiativa familiei Sturdza, proprietatea este donată Statului Român prin Ministerul Culturii, pentru a primi o utilizare corespunzătoare interesului public, urmând a avea o destinație culturală”, conform sursei citate.

Aricole din categoria Repere istorice

Schimbări în trafic:

Cele mai citite articole

To Top