Connect with us

Un coș de fum de la Fortus, înalt de 80 de metri, va fi demolat cu explozibili

cos de fum fortus

Local

Un coș de fum de la Fortus, înalt de 80 de metri, va fi demolat cu explozibili

O demolare spectaculoasă va avea loc în curând la Iași pe fosta platformă industrială Fortus. O companie care deține un teren de cel puțin 4,5 hectare va demola un coș de fum care se află pe această suprafață. Pentru dezafectarea construcției vor fi utilizați inclusiv explozibili. Ulterior, terenul va fi valorificat din punct de vedere imobiliar: vor fi construite blocuri.

Coșul de fum se află în zona de sud a fostei platformei: la circa 300 metri de blocurile din cartierul Vișoianu și la 150 metri de o hală industrială (în linie dreaptă). În jurul coșului, în imediata apropiere, nu se află alte construcții: în ultimii ani au fost făcute alte dezafectări ale unor imobile cu dimensiuni relativ mici.

cos de fum fortus
Coșul de fum propus spre demolare

În trecut, coșul de fum a fost utilizat pentru dispersia gazelor de ardere de la centrala termică pe păcură a complexului. În prezent, nu este funcțional. Construcția are o înălțime de 80 metri și un diametru (la vârf) de 6,1 m. Grosimea peretului variază între 20 cm (la vârf) și 35 cm (la baza soclului).

Data demolării încă nu este cunoscută: beneficiarul (firma Top Metrology din București) se află în faza de obținere a avizelor necesare pentru emiterea autorizației de desființare, iar documentația urmează să ajungă în analiza Primăriei. Până atunci, alte instituții avizatoare trebuie să dea undă verde demolării.

Cum va fi făcută demolarea

Demolarea coșului de fum se va efectua prin lucrări de împușcare controlate combinate cu lucrări clasice. La demolarea construcției – coș fum – se va aplica procedeul căderii pe o direcție dată prin realizarea unei pene cu înălțimea de 5,5 m în secțiunea coșului”, se precizează în documentație.

cos de fum fortus
Coșul de fum la interior și, respectiv, exterior

„Pana de direcționare” va fi realizată prin lărgirea ferestrei de la baza coșului pe o lățime de 3 m și o înălțime de 5,5 m. De asemenea, anterior detonării, ferestrele laterale vor fi decupate înspre axa opusă căderii, iar stâlpii din interior vor fi perforați.

Pentru realizarea secțiunilor de rupere în pereți, încărcăturile explozive vor fi amplasate în găuri de mină cu diametrul de 36 mm”, conform procesului tehnologic de demolare propus de beneficiar. Încărcăturile explozive vor fi acoperite cu materiale speciale astfel încât bucăți de beton să nu fie aruncate în împrejurimi pe distanțe mari.

„După realizarea împușcării primare, în funcție de necesități, pentru realizarea unor bucăți de dimensiuni ce pot fi ridicate și transportate, se vor efectua lucrări mecanice de spargere a supragabaritilor”, se mai arată în documentație.

În urma demolării vor rezulta cantități semnificative de deșeuri: 4.000 tone de beton, 280 tone de fier beton și 120 tone de amestecuri de moloz. „Se vor încheia contracte cu operatori autorizați pentru transportul și valorificarea/ eliminarea deșeurilor”, spune beneficiarul.

Pe teren vor fi construite blocuri

Top Metrology deține și alte suprafețe de teren în vecinătatea parcelei de 4,5 hectare. Amplasamentul pe care se află coșul de fum a fost achiziționat în 2022 pentru o sumă de 1,4 milioane euro la o licitație organizată de lichidatorul judiciar al Fortus. Scopul firmei este de a valorifica terenul printr-o investiție imobiliară – în acest sens, compania a obținut undă verde de la Primăria Iași, în 2023, pentru întocmirea unui plan urbanistic zonal (PUZ) în vederea construirii de locuințe colective.

schita amplasament top metrology fortus
Terenul Top Metrology din zona Fortus – cercul albastru este locul coșului de fum

Demolarea coșului de fum este necesară pentru eliberarea terenului în vederea utilizării sau valorificării ulterioare a acestuia. Coșul de fum nu mai este funcțional – toate instalațiile și echipamentele din cadrul cărora făcea parte coșul de fum au fost dezafectate”, se precizează în documentația citată.

Aricole din categoria Local

Schimbări în trafic:

Cele mai citite articole

To Top