Connect with us

Un singur ofertant pentru reconstruirea unui corp de liceu: contract de 7 milioane lei

liceu tg frumos

Local

Un singur ofertant pentru reconstruirea unui corp de liceu: contract de 7 milioane lei

O firmă din Iași este singurul ofertant pentru reconstruirea unui corp de clădire din cadrul Liceului Tehnologic Petru Rareș din Târgu Frumos. Valoarea contractului ajunge la 6,8 milioane lei, fără TVA, iar acordul ar urma să fie semnat în această toamnă.

Pavi-Lux este ofertant unic, dar are patru subcontractanți: Crisbo Instal Grup, Automatic Term, Electricall și Elrom Instalații Electrice, toate companiile având sediul în Iași. Fondurile sunt asigurate prin intermediul Programului Regional 2021 – 2027. Lucrările se vor desfășura la Liceul Tehnologic „Petru Rareș”.

Noul imobil va fi construit cu respectarea standardelor nZEB (eficiență energetică): izolație corespunzătoare, tâmplărie adecvată, panouri fotovoltaice, sisteme de recuperare a căldurii, iluminat LED și pompe de căldură.

schita teren liceu petru rares tg frumos
Liceul „Petru Rareș” se află în apropierea sediului Primăriei, iar în vecinătate funcționează și Liceul Teoretic „Ion Neculce”.

„Rezultatul final va fi o clădire modernă, eficientă energetic și sustenabilă, care va beneficia de multiple avantaje ale sistemelor energetice inteligente (…), costurile operaționale ale clădirii vor fi reduse datorită eficienței energetice și utilizării surselor de energie regenerabilă”, se arată în caietul de sarcini aferent licitației organizate de Primăria Târgu Frumos.

randare liceu petru rares tg frumos
Clădirea nou-propusă va avea acces dinspre str. Cuza Vodă

Corpul de clădire va avea un regim mic de înălțime (parter și un etaj), cu o suprafață desfășurată de peste 1.200 mp. Capacitatea va fi de 7 săli clasă. Suplimentar, imobilul va găzdui un cabinet medical, spații de tratament, secretariat, birouri administrative, spații tehnice și grupuri sanitare. În total, va deservi 155 de utilizatori, 140 fiind elevi.

schita teren liceu petru rares tg frumos
Planșa urbanistică cu noul corp al liceului

Aricole din categoria Local

Schimbări în trafic:

Cele mai citite articole

To Top