Connect with us

VIDEO Imagini din dronă: cum au evoluat lucrările la autostrada A7 în 12 luni

evolutie lucrari A7 iulie 2024-iulie 2025

Infrastructură

VIDEO Imagini din dronă: cum au evoluat lucrările la autostrada A7 în 12 luni

Asociația „Moldova vrea Autostradă” (MVA) a realizat, la mijlocul lunii iulie 2025, o nouă ediție a proiectului de monitorizare video „Dronathon”, dedicată documentării stadiului lucrărilor pe Autostrada Moldovei (A7). Această ediție marchează un an de la lansarea inițiativei, moment care permite compararea progreselor înregistrate pe parcursul a 12 luni.

Monitorizarea s-a realizat exclusiv în zile lucrătoare, pe întreg traseul aflat în execuție, pentru a reflecta fidel realitatea din teren. Filmările au fost centralizate într-un videoclip comparativ, publicat pe canalul „Stef@Zboară” și pe pagina de Facebook a MVA.

Care sunt concluziile MVA în privința evoluției lucrărilor

Sectorul Ploiești – Buzău, Lotul 1 (executat de asocierea Pizzarotti – Retter) este complet deschis circulației. Lotul 2, construit de Coni – Trace, înregistrează o întârziere de circa un an, din cauza unor erori de execuție la trei pasaje. Conform estimărilor, deschiderea acestui tronson ar putea avea loc în următoarele săptămâni. În ceea ce privește Lotul 3 (Nurol – Makyol), conexiunea cu Podul peste Râul Buzău este funcțională, iar ritmul lucrărilor permite o finalizare integrală până în iarnă, în termenul contractual.

Pe tronsonul Buzău – Focșani, construit integral de compania UMB, toate cele patru loturi sunt finalizate și deschise traficului rutier.

În schimb, pe tronsonul Focșani – Bacău, unde tot UMB este antreprenor general, Loturile 1 și 2 au atins un progres de peste 50%, cu posibilitatea unei deschideri parțiale sau complete până la finalul acestui an. Lotul 3 se află într-un stadiu mai puțin avansat (aproximativ 30%), iar termenul contractual ar putea fi depășit, cu lucrări care vor continua și în 2026.

Pentru tronsonul Bacău – Pașcani, executat tot de UMB, progresul fizic pe toate cele trei loturi este estimat între 30% și 40%. Finalizarea în iarna 2025, conform termenului contractual inițial, este puțin probabilă, fiind necesară, cel mai probabil, o prelungire a duratei de execuție, conform MVA.

Aricole din categoria Infrastructură

Schimbări în trafic:

Cele mai citite articole

To Top