Connect with us

Autogara Real din Păcurari a fost demolată

Pe amplasament va fi construită o substație de ambulanță

Proiecte publice

Autogara Real din Păcurari a fost demolată

Autoritățile au finalizat dezafectarea construcțiilor care au făcut parte din fosta autogară Real Fresh din Păcurari, zona Moara de Foc. Fostul chiriaș a fost somat de mai bine de un an să elibereze spațiul, dar o acțiune în instanță a tergiversat momentul demolării.

Autogara Real funcționa pe un teren închiriat de la fosta firmă Fotbal SA, companie în care a fost asociată Primăria Iași cu un aport de patrimoniu: mai multe terenuri și spații comerciale de pe raza orașului. Acum doi ani, Consiliul Local (CL) a decis retragerea din firmă, iar bunurile imobile au fost transferate la direcții ale municipalității.

Pe amplasamentul fostei autogări, Primăria și-a arătat intenția de a amenaja o substație pentru Serviciul Județean de Ambulanță, o astfel de idee fiind dezbătută de mai multe ori în plenul CL.

Deocamdată, nu există un termen clar definit pentru demararea lucrărilor la noul obiectiv de investiții. Cert este că toate construcțiile fostei autogări au fost demolate. Unul dintre principalele reproșuri ale Primăriei către fostul chiriaș a constat în faptul că acesta a subînchiriat spații de pe amplasament pentru alte activități comerciale precum spălătorii auto sau fast-food.

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Proiecte publice

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top