Connect with us

Pe fostul spațiu verde din zona Târgușor vor fi construite blocuri

Investiții private

Pe fostul spațiu verde din zona Târgușor vor fi construite blocuri

Odată cu publicarea listei autorizațiilor emise în luna decembrie 2019 de către Primărie a devenit public motivul pentru care, înainte de Crăciun, au fost tăiați copacii din zona căminelor C1 – C4: construirea unui bloc cu 34 de apartamente.

Acum câteva săptămâni, Mihai Bulai a publicat pe contul său de Facebook mai multe fotografii cu tăierile de copaci, ceea ce a stârnit o revoltă în mediul online. Pe terenul care până recent era plin de vegetație va fi ridicat un bloc cu subsol, parter, 3 etaje și un al patrulea etaj retras.

Menționăm că, chiar dacă terenul era plin de copaci, suprafața nu era inclusă oficial în categoria „spații verzi”.

Fotografii publicate de Mihai Bulai (sursa)

Beneficiarul inițial al investiției a fost Gheorghe Achiței (afacerist implicat în câteva scandaluri imobiliare despre care apix.ro a scris în trecut), dar proiectul va fi implementat Anca Elena Condurache ale cărei afaceri imobiliare au stârnit, de asemenea, destule controverse în spațiul public.

Pentru amplasamentul de pe str. Stoicescu 34, care are o suprafață puțin peste 1.000 mp, s-au vehiculat, în ultimii ani, mai multe destinații, printre care cămin studențesc sau locuințe cu regim hotelier pentru a se plia cât de cât cu zona.

Amplasamentul terenului

În schimb, autorizația 1486/2019 vorbește doar despre „construire locuințe colective”. Planul urbanistic zonal a fost aprobat de plenul Consiliului Local în ianuarie 2018, ceea ce înseamnă autorizația a fost emisă la aproape doi ani de la acel moment.

Planșa urbanistică din proiectul de PUZ aprobat în ianuarie 2018

Texte din arhiva categoriei Investiții private

EXCLUSIV apix.ro:

Mobilitate urbană

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

Studii și analize

Mișcări civice

To Top