Connect with us

PMI: 28 de planuri urbanistice vor fi dezbătute public în două zile

Dezbaterile vor avea loc pe 23 și 24 septembrie

Utile

PMI: 28 de planuri urbanistice vor fi dezbătute public în două zile

Primăria continuă seria dezbaterilor publice ce au ca obiect noi investiții imobiliare în municipiul Iași. În zilele de 23 și 24 septembrie vor avea loc două astfel de evenimente, iar la fiecare dintre ele vor fi supuse atenției celor interesați un număr de 14 planuri urbanistice zonale.

Printre proiecte sunt unele ce vor un impact semnificativ asupra unor zone rezidențiale din oraș precum Poitiers, Sf. Andrei, Păcurari, Galata, Viticultori, Bucium, Zona Industrială sau Uzinei.

Printre inițiatorii de PUZ-uri se află și consilieri locali, un exemplu în acest sens fiind Gabriel Surdu (PSD), membru al Comisiei de urbanism și dezvoltator imobiliar în același timp. Prin intermediul firmei Forest Hills, Surdu vrea să amenajeze un aparhotel în zona Uzinei.

Ce proiecte vor fi dezbătute pe 23 septembrie (descarcă documentul):

dezbatere-23-septembrie

Ce proiecte vor fi dezbătute pe 24 septembrie (descarcă documentul):

dezbatere-24-septembrie

Coordonator al proiectului Apix.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat atât cu mass-media locale, cât și centrale.

Texte din arhiva categoriei Utile

EXCLUSIV apix.ro:

Mobilitate urbană

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

Studii și analize

Mișcări civice

To Top