Connect with us

Sală de festivități la Colegiul „Mihai Eminescu”: investiție de 15 mil. lei

Proiecte publice

Sală de festivități la Colegiul „Mihai Eminescu”: investiție de 15 mil. lei

Primăria are în vedere o investiție de amploare la Colegiul Național „Mihai Eminescu”. Plenul Consiliul Local (CL) va aproba, săptămâna viitoare, indicatorii tehnico-economici ai unei investiții de peste 15 milioane lei (fără TVA) ce vizează construirea unei săli de festivități la unitatea școlară. De precizat că aprobarea indicatorilor nu presupune și alocarea fondurilor.

Clădirea va avea un regim cu subsol, parter și un etaj. Sala de festivități va avea un număr de aproape 250 de locuri. Clădirea va mai avea trei săli de repetiți, un depozit costume, o sală de machiaj, un depozit decoruri și două vestiare.

În argumentarea proiectului, Primăria precizează că liceul este una dintre unitățile de învățământ ieșene cu o foarte intensă ofertă extracuriculară cu activități artistice și științifice în care sunt implicați elevii școlii. Una dintre acestea este trupa de teatru în limba franceză intitulată „MOOZ”. Totodată, Colegiul organizează anual festivalul de teatru în limbi moderne „Teatrul sub castani”, ajuns deja la a X-a ediție.

„Colegiul este obligat să închirieze săli de spectacole și evenimente fie de la instituțiilor de cultură din oraș, fie de la alte unități școlare care au în dotare săli de festivități, ceea ce, prin prisma simbolisticii acestor evenimente, duce la o rupere a contextului de semnficația respecticului eveniment. Totodată, închirierea diferitelor spații aduce – pe lângă disconfortul continuu de a depinde de bunăvoința deținătorilor de spații – și o presiune financiară asupra bugetului școlii”, se arată într-un document suport al proiectului de hotărâre.

Zona construibilă din cadrul campusului școlar propusă în vederea realizării sălii de festivități se află pe locul unui actual teren de baschet.

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Proiecte publice

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top