Connect with us

SCHIȚE Cum va arăta Parcul Copou după modernizare

Proiecte publice

SCHIȚE Cum va arăta Parcul Copou după modernizare

Primăria a făcut publice câteva schițe cu modul în care va arăta Parcul Copou după ce va fi reabilitat.

Investiția în valoare de 26.200.000 de lei, cu TVA, va presupune reabilitarea aleilor, conservarea Teiului lui Eminescu, reconstrucția foișorului fanfarei cu o capacitate mai mare, reorganizarea compoziției obiectelor de artă și restaurarea acestora, reabilitarea Aleii Junimiștilor, dotarea cu mobilier urban adecvat (bănci, coșuri de gunoi, mese de șah etc.), înființarea unui Teatru de Vară în zona Casei de Cultură „Mihai Ursachi”, reabilitarea sistemelor de canalizare, realizarea unui sistem de irigare îngropat și computerizat, înființarea unei peluze rezistente la călcare și umbrire, modernizarea sistemului de iluminat funcțional și arhitectural, completarea lipsurilor vegetale.

Perspectivă aeriană

Printre noutățile aduse de Hotărârea Consiliului Local se numără extinderea oglinzilor de apă, de la 542 la 1.089 metri pătrați (inclusiv crearea unui deck de lemn de 374 de metri pătrați), desființarea aleilor din asfalt și refacerea acestora, pe o suprafață totală de 33.520 de metri pătrați, cu dalaje din piatră cubică, plăci și înierbate (pe o suprafață de 1.653 metri pătrați), extinderea teraselor Muzeului „Mihai Eminescu” și Casei de Cultură „Mihai Ursachi” și, nu în cele din urmă, extinderea spațiului de joacă de la 336 la 1.498 metri pătrați.

Suprafața totală a terenului pe care vor fi făcute aceste intervenții este de 101.100 metri pătrați, din care suprafața spațiului verde va fi de 61.889 metri pătrați. În legătură cu unele speculații nefondate în ceea ce privește o așa-zisă reducere a suprafeței spațiilor verzi în urma lucrărilor menționate, este important de înțeles că, așa cum primarul Mihai Chirica a explicat în cadrul ședinței, nu este vorba de nicio reducere a spațiului verde, ci de o inventariere inițială greșită a Grădinii Copou, în sensul că în inventarul inițial unele elemente (o parte dintre serele Palatului Copiilor, terenurile pe care se aflau grupurile sanitare și alte facilități administrative, inclusiv containerele de cazare pentru muncitori și câteva magazii) figurau, în mod greșit, drept spații verzi. Altfel spus, suprafețele de spații verzi vor rămâne cel puțin la fel de mari, însă noua inventariere va fi una precisă.„Subliniez faptul că nu se va lua niciun metru pătrat din spațiile verzi existente care sunt acoperite cu arbori, extinderea oglinzilor de apă în zone unde nu există arbori, eliminarea totală a asfaltului și triplarea suprafeței spațiului de joacă. Mai mult, în măsura în care viitorul proiect tehnic de execuție a lucrărilor va permite, vom încerca să extindem și mai mult spațiile verzi existente față de prevederile Hotărârii Consiliului Local peste diverse construcții administrative și serele didactice”, a declarat primarul Mihai Chirica.

De altfel, Hotărârea Consiliului Local a fost adoptată cu un amendament propus de consilierul independent Andrei Postolache, amendament conform căruia, în situația în care un arbore va trebui eliminat, în locul acestuia vor fi plantați alți patru copaci.

În completarea acestui proiect, Primăria Municipiului Iași va reabilita și Monumentul Regulamentului Organic (Obeliscul cu lei), expertiza tehnică a acestuia fiind făcută în 2018.

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Proiecte publice

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top