Connect with us

Silk District: cel mai înalt bloc de locuințe din Iași

Proiectul prevede amenajarea a 2.500 de locuințe

Investiții private

Silk District: cel mai înalt bloc de locuințe din Iași

Prima planșă urbanistică care arată intenția de dezvoltare a platformei Teba de pe Calea Chișinăului (vizavi de CET) a fost făcută publică zilele trecute de Primăria Iași. Planșa prezintă schematic numărul de clădiri, amplasarea, regimul de înălțime și destinația acestora.

Legendă: La Calea Chișinăului apar imobilele de birouri (roșu, albastru), iar în spatele acestora sunt locuințele colective propuse.

Așa cum apix.ro a anunțat recent, cea mai mare clădire va avea 105 metri cu un regim cu 3 niveluri în subteran, parter și 25 etaje. Potrivit planșei acest imobil va găzdui apartamente, ceea ce înseamnă că va fi cel mai înalt bloc de locuințe din Iași.

În total, pe partea de locuințe colective, în planșa urbanistică apar 12 imobile de locuit cu o înălțime cuprinsă între 36 și 105 m și un regim cuprins între 9 și 25 etaje. Fiecare bloc va avea și un etaj tehnic (casa liftului).

Amplasament Silk District:

Pe partea de birouri, servicii și comerț apar trei clădiri (cu cel puțin 8 tronsoane), toate amplasate la Calea Chișinăului. În acest caz, regimul de înălțime este mai mic și este cuprins între 2 etaje (corpuri de legătură) și 7 etaje (înălțime cuprinsă între 16 și 38 m).

Mobilarea urbanistică este strict cu titlu de propunere, urmând ca la faza DTAC (documentația tehnică pentru obținerea autorizației de construire, n.r.) să se studieze dimensiunile și gabaritele propuse, acestea urmând a se încadra în prevederile prezentului PUZ referitoare la POT (procent ocupare teren, n.r.) maxim, CUT (coeficient de utilizare a terenului, n.r.) maxim și regim de înălțime, precum și în prevederile codului civil ca distanțe față de limitele de proprietate”, se arată în proiectul de PUZ.

În mod ciudat, în ultima lună, este pentru a treia oară când este publicat proiectul de hotărâre privind aprobarea PUZ-ului. În primele două dăți, proiectul a cuprins, din punct de vedere grafic, doar planșa urbanistică cu evidențierea suprafeței edificabile fără a fi atașată și cea de mobilare urbană care detaliază amplasarea și destinația fiecărei clădiri.

Soluția de amenajare a intersecției Calea Chișinăului – bld. Tudor Vladimirescu se va stabili în urma procedurii de avizare cu autoritățile avizatoare – Comisia de circulație, Inspectoratul de Poliție, Drumurile Naționale”, se mai precizează în proiectul de PUZ.

Prime Kapital, firmă ce este în proces de a prelua terenul de la Teba Industry, are la dispoziție o suprafață de 98.900 mp: 44.505 mp (construcțiile propuse), 39.560 mp (circulații auto, pietonale, platforme, parcări la sol) și 14.835 mp (spațiu plantat în incintă). În același timp, suprafața construită desfășurată ajunge la aproape 400.000 mp.

Silk District, pe scurt: 2.500 de locuințe, alături de un hotel cu 160 de camere și cu săli de conferințe, birouri (100.000 mp), spaţii de retail şi servicii pe aproape 12.000 mp, facilităţi de fitness pe 1.500 mp, o clinică medicală privată, o grădiniță, spații de joacă și locuri pentru activități sportive pe acoperișuri.

Coordonator al proiectului Apix.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat atât cu mass-media locale, cât și centrale.

Texte din arhiva categoriei Investiții private

Poza zilei

EXCLUSIV apix.ro:

Mobilitate urbană

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

Studii și analize

Mișcări civice

To Top