Connect with us

Undă verde pentru noua semaforizare din zona Podului Metalurgiei

Trafic

Undă verde pentru noua semaforizare din zona Podului Metalurgiei

Primăria poate demara lucrările de amplasare a unor noi semafoare în zona Podului Metalurgiei. În acest sens a fost emisă autorizația de construire 1485/2019 după ce, anterior, plenul Consiliului Local (CL) a aprobat două hotărâri cu referire la această investiție.

Prima hotărâre prevede semaforizarea intersecţiei Calea Chişinăului – bld. Metalurgiei. Investiţia se ridică la peste 220.000 lei (inclusiv TVA) şi vizează montarea a 15 corpuri de semafor şi a celorlalte instalaţii necesare.

„Având în vedere că în dreptul intersecţiei este amplasat Liceul Teoretic Waldorf, conducerea liceului cât şi numeroşi părinţi au solicitat semaforizarea acestei intersecţii pentru a spori gradul de siguranţă a elevilor în momentul când aceştia traversează strada“, se arată în hotărârea plenului CL din octombrie 2019.

Cealaltă intersecţie avută în vedere de Primărie este podul Metalurgiei (bld. Metalurgiei – bld. Chimiei). În acest caz, investiţia se ridică la peste jumătate de milion de lei (inclusiv TVA) şi constă în montarea a peste 30 de corpuri de semafor şi instalaţiilor aferente.

Primăria a explicat că semaforizarea de la podul Metalurgiei a fost iniţiată în urma numeroaselor solicitări venite de la cetăţeni. Comisia de circulaţie a Primăriei şi Poliţia Rutieră au avizat deja amplasarea semafoarelor.

În ambele situaţii, termenul de execuţie a proiectelor a fost stabilit la 6 luni.

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Trafic

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top