Proiecte publice
Achiziție controversată: Miroslava va plăti peste 30 milioane lei pentru o clădire
Consiliul Local (CL) Miroslava a aprobat, joi, achiziția unui imobil din localitatea Găureni, clădire care va deveni grădiniță. Prețul se ridică la peste 30 milioane lei, respectiv 5,9 milioane euro. Imobilul se află în proprietate privată.
Evaluarea imobilului a fost făcută la finalul lunii iulie 2025. Următorul pas este o negociere directă cu proprietarii, dar prețul va rămâne, foarte probabil, cel maxim care figurează în raportul de evaluare.
„Clădirea va deveni unitate de învățământ și va rezolva aproape integral problema locurilor la creșă și grădiniță pentru copiii noștri. Mai avem câțiva pași de urmat pentru a o putea da în folosință, iar echipa de specialitate a primăriei face tot posibilul ca acest lucru să se întâmple în cel mai scurt timp”, a spus primarul din Miroslava, Dan Niță.
Achiziția stârnește controverse
Subiectul achiziției a fost tratat pe larg de publicația 7Iași.ro. Jurnaliștii au arătat că, inițial, imobilul a primit autorizație pentru sală de evenimente și spații de cazare, iar, în 2024, a fost emisă un nou act urbanistic cu funcțiunea de școală.
Imobilul, o clădire de 4.000 mp și un teren de peste 6.000 mp, este deținut de către trei persoane fizice: soții Mihai și Cristina Bălan și Dumitru Ciornia. Cele trei persoane fizice au intrat în posesia terenului din satul Găureni în octombrie 2022 la o valoare de 560.000 de euro.

Inițial, proprietarii au intenționat să construiască o sală de evenimente și o pensiune. De altfel, în cursul lunii august 2023, celor trei li se eliberează de către primărie o autorizație de construire în acest sens. Timp de mai bine de un an, lucrările nu au depășit stadiul structurii, stâlpi din beton și cadre de oțel – citește continuarea în 7Iași.ro.
- Citește și Miroslava vrea să joace în liga mare: proiecte de un miliard de euro și 300 ha puse la bătaie

