Local
Antibiotice a câștigat o nouă licitație în Marea Britanie: va face livrări în spitale timp de 2 ani
Compania Antibiotice a câștigat recent cea de-a 5-a licitație organizată de National Health Service (NHS – sistemul de asistență sanitară de stat), marcând încă o reușită majoră pe o piață competitivă, conform unui comunicat publicat pe Bursă.
Contractul prevede furnizarea în spitale, pentru următorii doi ani, a 7 milioane de flacoane din cinci medicamente injectabile – clasa penicilinelor betalactamice, cele mai prescrise în Regatul Unit. În comunicat nu se precizează care este valoarea contractului.
Pe segmentul produselor incluse în licitație, Antibiotice estimează să își majoreze în 2025 cota de piață la 43% în UK, comparativ cu cota de piață de 35%, deținută în anul 2021, consolidând astfel un loc important între principalii producători europeni în domeniul penicilinelor injectabile sterile.
„La aceste licitații participă cei mai mari producători din Europa și India, iar reușita companiei reflectă nu doar competitivitatea costurilor, ci și calitatea certificată a produselor și garanția de livrare la termenele stabilite. De asemenea, angajamentul companiei Antibiotice față de dezvoltarea sustenabilă a reprezentat un avantaj competitiv”, se precizează în comunicat.
Extindere durabilă pe piața Europei
În linie cu rezultatele obținute în Regatul Unit, Antibiotice Iași își extinde operațiunile pe piețele farmaceutice cheie din Europa. Recent, compania a fost desemnată câștigătoarea unei licitații în Italia, ce vizează furnizarea anuală a aproximativ 400.000 de flacoane. „Această reușită va permite atingerea unei cote de piață estimative de 40% pe segmentul terapeutic aferent moleculei vizate”, arată producătorul ieșean.
Tot în acest an, compania își va face debutul pe piața germană – cea mai extinsă din sectorul farmaceutic al Uniunii Europene – prin introducerea de antibiotice sterile injectabile, având ca obiectiv atingerea unor vânzări anuale de 2,5 milioane flacoane și o prezență efectivă în spitale începând cu trimestrul IV.
De asemenea, Antibiotice a continuat dialogul comercial și în alte piețe europene precum Spania, Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia, în vederea inițierii vânzărilor pentru produsele deja autorizate și a definirii portofoliilor prioritare ce urmează a fi propuse spre înregistrare în perioada următoare, fiind deschise și negocieri pentru accesarea de piețe noi, precum Croația, Franța și Austria.
