Arhitecții resping vehement amendamentele la proiectul de modificare a Codului urbanismului

Ordinul Arhitecților din România a criticat dur amendamentele la proiectul de modificare a Codului urbanismului, document care, inițial, trebuia aprobat în această săptămână, dar presiunea publică a provocat amânarea dezbaterii pentru luna septembrie.

APIX.ro vă prezintă comunicatul integral al OAR, preluat de pe site-ul organizației profesionale:

Ca urmare a dezbaterilor recente din comisiile de specialitate ale Senatului și luând act de informațiile comunicate în mass-media referitoare la amendamentele înaintate de reprezentanți ai partidelor parlamentare în cadrul etapei aflate în derulare în Camera Deputaților a procesului de analiză și adoptare a proiectului de lege privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor (CATUC) , dorim să facem următoarele precizări în domeniul nostru de competență și de activitate și să ne manifestăm dezacordul ferm față de prevederile de tip derogare și dereglementare și față de cele care contravin interesului public general:

1. Urbanismul derogatoriu. Una dintre cauzele principale ale eșecului planificării urbanistice din România ultimelor trei decenii, cu efecte vizibile și omniprezente în toate regiunile țării, atât în mediul urban, cât și în cel rural, este practica urbanismului derogatoriu, adică permisiunea acordată inițiatorilor de a modifica parametrii reglementați ai unor terenuri sau ai unor zone (referitori la utilizarea terenului, funcțiunile clădirilor, gabarite, așezare pe teren și în vecinătate, densitate, înălțime, asigurarea pătrunderii luminii naturale, umbrire etc.)  în funcție de interesul lor privat, cu ignorarea coerenței urbanistice și chiar cu ignorarea interesului public general.

Legislația actuală în domeniul urbanismului acordă posibilitatea inițiatorilor de planuri urbanistice zonale să crească cu 20% indicatorii urbanistici reglementați prin documentații de nivel superior. Nu există justificări și nu au fost prezentate argumente pentru a crește la 30% acest grad de variabilitate deja existent, așa cum se propune prin proiectul de lege. OAR a înaintat comisiilor de specialitate din Parlament argumentele sale și propunerile de amendamente la proiectul de lege privind CATUC, împotriva slăbirii în continuare a cadrului de reglementare prin acordarea de derogări suplimentare.

Față de prevederile legale deja laxe, amendamentele propuse recent în Parlament ar duce acest fenomen nociv al derogării pe noi culmi, urmărind să elimine interdicția – existentă atât în legislația actuală, cât și în proiectul de lege  – a inițierii de documentații de urbanism pentru intrarea în legalitate a unor construcții ridicate fără autorizație sau cu nerespectarea autorizației.

Adică derogarea totală: cel care nu dorește să construiască respectând prevederile regulamentului este asigurat că le poate modifica ulterior. În loc ca fiecare construcție individuală să se subordoneze regulamentului general, asigurându-se astfel echilibrarea intereselor private cu cele publice și respectarea tuturor drepturilor locuitorilor, ni se propune situația inversă, în care regulamentul se subordonează fiecărei noi construcții ridicate ilegal. Rezultatul nu poate fi decât haos urbanistic și dispreț față de locuitorii onești.

OAR se exprimă ferm împotriva acestor propuneri și împotriva urbanismului derogatoriu.

O exemplificare a anvergurii fenomenului derogării și, mai grav, al ocolirii, forțării sau ignorării reglementărilor și a prevederilor legale în cazul capitalei țării este cuprinsă într-un raport de activitate al Comisiei Tehnice pentru Amenajarea Teritoriului și Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului București , unde sunt expuse detaliat cazurile de neconformitate legală și tehnică a documentațiilor de urbanism analizate într-o perioadă dată – un an de zile. Rezultatul este dramatic, imagine a dimensiunii și gravității acestei practici – nu doar de derogare, dar de forțare și traumatizare a mediului construit, în detrimentul locuitorilor orașului.

2. Dereglementarea. Adăugându-se practicii urbanismului derogatoriu, cu efecte încă și mai grave, regăsim în amendamentele propuse la CATUC o practică tot mai frecventă în România, dereglementarea – scoaterea de sub incidența legii a anumitor zone sau acțiuni, în interes privat sau, în anumite cazuri în interes public punctual sau sectorial, împotriva interesului public general. Pe scurt, amputarea legii.

Propunerile de amendamente formulate în Parlament referitoare la CATUC urmăresc restrângerea posibilității de a reglementa și proteja spațiile verzi din localități doar la terenurile care aparțin statului, ceea ce este grav. Infrastructura verde a oricărei localități, cu implicațiile sale benefice pentru calitatea vieții, este alcătuită din totalitatea spațiilor verzi, inclusiv cele aflate pe terenuri cu proprietari de drept privat și ea trebuie reglementată, protejată și dezvoltată ca atare. Interesul strict privat al construirii în parcuri și alte tipuri de spații verzi actualmente protejate prin lege contravine interesului public general al asigurării unui mediu de viață curat și sănătos – de altfel un drept constituțional.

Adăugăm la cele expuse mai sus și precizarea privind importanța crucială a infrastructurii verzi și – într-o perspectivă mai largă, a infrastructurii verzi-albastre – în gestionarea crizei climatice. Din această perspectivă, orice diminuare a fondului de spații verzi, prin dereglementare, nu poate fi decât dăunătoare. Nu există nici un beneficiu public al construirii pe spațiile verzi, în schimb există consecințe negative clare.

Tot o formă de dereglementare este și prevederea cuprinsă în amendamentele formulate la CATUC, conform căreia construcțiile ridicate pe baza unor documentații de urbanism declarate ilegale de instanțe nu mai trebuie desființate. Aceasta este o formă de introducere în legalitate din oficiu, cu consecințe potențiale grave, în funcție de motivele ilegalității documentației urbanistice care a stat la baza construirii.

Nu în ultimul rând, prevederile privind schimbarea competențelor de aprobare pentru planurile urbanistice zonale din sectoarele capitalei sunt, de asemenea, o formă de dereglementare – aceste documentații ies, în viziunea autorilor amendamentelor – din aria de responsabilitate a primăriei generale și intră în cea a primăriilor de sector, ceea ce înseamnă anularea posibilității unei reglementări coerente la scara orașului și restrângerea la o viziune parțială, fragmentară. Oricare ar fi cauzele acestor propuneri, ele vor genera efecte negative.

OAR se exprimă ferm împotriva acestor propuneri și împotriva dereglementării.

În ultimii ani se constată o accelerare a acestei tehnici, prin numeroase intervenții în legislația cu incidență asupra urbanismului și construcțiilor. Nu trebuie însă confundată optimizarea legislației și simplificarea ei – care sunt acțiuni juste și necesare – cu dereglementarea, care înseamnă extragerea de sub incidența legii, în detrimentul interesului public general.

Unul dintre cele mai recente exemple de dereglementare este instituirea exceptării de la obligația reglementării urbanistice a proiectelor de infrastructură energetică amplasate în afara localităților. Justificarea a fost  necesitatea de a cheltui rapid fonduri, în contextul în care investițiile nu sunt pregătite din timp. Acesta este un exemplu de ajustare a cadrului legislativ în funcție de practicile deficitare ale administrației, în loc să se urmărească creșterea capacității administrației pentru a putea respecta legea. Și în acest caz OAR și-a manifestat opoziția în Parlament, fără rezultat însă.

3. Imperativele dezvoltării teritoriale și urbane astăzi. În condițiile transformărilor dramatice pe care le suferă societatea noastră astăzi, ca urmare a crizelor multiple – de la climă și biodiversitate, la sănătate publică, economie, migrație, război – obiectivele și instrumentele urbanismului sunt în curs de reașezare, pornind de la premise, exigențe și criterii noi. Există o conștientizare largă în lume a impactului pe care urbanismul – modul de a ne organiza spațiul construit și amenajat, spațiul nostru de viață – îl are asupra mediului natural, economic și social. Este suficient în acest sens să revedem rapid câteva documente majore de politică publică europeană incidente, de la Carta de la Leipzig (2007) și Noua Cartă de la Leipzig  (2020), la Pactul de la Amsterdam (2016) care pune bazele pentru Agenda Urbană a UE . Trebuie să ne amintim, de asemenea, că s-au scurs deja mai mult de trei ani de când Parlamentul European a declarant urgența climatică și de mediu , la 28.11.2019.

În acest răstimp, Guvernul României a adaptat cadrul de reglementare național, adoptând Politica urbană a României , document care asumă transpunerea în practica națională a Cartei de la Leipzig. Privitor la infrastructura verde, Politica urbană prevede combaterea schimbărilor climatice și îmbunătățirea calității mediului urban prin planificarea spațiului public și dezvoltarea rețelelor de spații verzi și coridoare verzi în zonele urbane (obiectivul prioritar 1 – sustenabilitate spațială).

De asemenea, Politica urbană pune accent pe regenerarea ecosistemelor urbane, prin dezvoltarea infrastructurii ecologice și soluțiile bazate pe natură.

Cât de străine și chiar contradictorii apar, pe acest fundal, încercările de potrivire a legislației la diferite interese private sau punctuale, așa cum se desfășoară ele zilele acestea în Parlamentul României!

Așadar, reafirmăm dezacordul ferm al OAR față de propunerile de amendare a proiectului de lege prin derogare și dereglementare, așa cum le-am prezentat, și solicităm o dezbatere reală în Parlament înainte de luarea oricărei decizii.

Nu este lipsit de importanță să amintim că practici precum cele încercate acum în Parlament – derogări, lipsa controlului modului de construire și legalizări de construcții ilegale – au condus în cazul Turciei la consecințele tragice cunoscute. Așa ceva nu trebuie să se repete nicăieri!

În încheiere trebuie spus că predictibilitatea oferită de reglementări coerente și stabile este în interesul investitorilor – predictibilitatea conduce la menținerea și chiar creșterea valorii investițiilor, pe când derogarea perpetuă scade valoarea investițiilor, prin scăderea calității mediului construit.