Arhitectură și urbanism
Arhitectura între presiune și principii: de ce e atât de greu să găsim un echilibru (I)
Nu avem pretenția unor răspunsuri absolute. Dar avem datoria de a pune întrebările corecte. Acest text aduce în față dilemele și dezechilibrele reale din spatele proiectării orașului: reguli neadaptate evoluției accelerate, insuficient de clare sau aplicate diferit, interese divergente, încredere fragilă.
Un element esențial care traversează toate aceste dileme este felul în care actorii implicați – arhitecți, investitori, administrație – se raportează la legislație și la procesul de autorizare. Deși lucrează cu același cadru normativ, fiecare îl interpretează diferit: unii caută soluții pentru a permite, alții caută pretexte pentru a bloca.
Arhitecții se regăsesc adesea la mijloc, presați între cerințele clienților care vor autorizare cu orice preț și interpretările autorităților care preferă siguranța unui refuz birocratic. În loc să fie despre ce trebuie făcut, procesul devine despre cum să fie formulat „ca să treacă”. Iar într-un climat în care toți se protejează, responsabilitatea se diluează, iar vina se rostogolește – constant – către arhitect. E un punct de plecare pentru o conversație onestă despre ce fel de oraș vrem și cum îl putem construi responsabil.
Cine modelează orașul: între intenție și realitate
Orașele se nasc la intersecția dintre reguli, interese și viziune. Dar cine are, de fapt, ultimul cuvânt în modelarea lor? Autoritățile care reglementează? Investitorii care finanțează? Sau arhitecții care proiectează? În realitate, echilibrul dintre aceste trei forțe este fragil – iar adesea dezechilibrul este cel care modelează cu adevărat orașul.
Orașele din România, inclusiv Iașiul, se află într-un proces constant de transformare urbană, în care investițiile private joacă un rol important. În lipsa unor mecanisme publice eficiente și a unui cadru legislativ coerent, dezvoltarea urbană este ghidată în principal de inițiativa privată, concentrată pe valorificarea rapidă a unei resurse limitate – terenul construibil, preferabil în zone centrale sau bine conectate urban.
Această dinamică generează tensiuni între ritmul dezvoltării și capacitatea administrației de a reglementa coerent sau de a aplica regulile în mod unitar, într-un oraș ale cărui direcții de dezvoltare par mai degrabă generate de oportunități și interese private decât de direcții gândite coerent și urmărite pe termen lung. Instrumentele tradiționale de planificare urbană, precum Planurile Urbanistice Generale, nu reușesc să țină pasul cu schimbările din teren (PUG-ul Iașului a fost elaborat în 1998, fiind imposibil de preconizat atunci modul și direcțiile de dezvoltare urbanistice), din cauza duratelor mari de elaborare și a parcursului birocratic complex.
Pe de altă parte, nici voința unilaterală a investitorilor, exprimată prin PUZ-uri, nu poate asigura un echilibru urban sustenabil – unul pe care administrația să îl poată coordona eficient. Participarea cetățenilor rămâne, în general, reactivă – exprimându-se mai ales în situații conflictuale sau în opoziție față de un proiect punctual.
Reguli în schimbare, tensiuni profesionale și presiuni etice
În lipsa unei stabilități legislative, fiecare nou proiect riscă să se desfășoare într-un context schimbător, în care regulile se pot modifica chiar pe parcursul implementării. Această volatilitate creează tensiuni între cerințele de conformitate tehnică și urbanistică și realitatea deciziilor administrative, care nu sunt întotdeauna coerente. În loc să încurajeze o dezvoltare strategică, cadrul actual determină frecvent adaptări punctuale, cu efecte vizibile în calitatea mediului construit – de exemplu, zone de blocuri dezvoltate între case, regimuri de înălțime diferite pe parcele alăturate, sau incoerențe în utilizarea spațiului public.
În acest context, specialiștii (urbaniști, arhitecți, ingineri) sunt adesea puși într-o poziție delicată. Contractați de investitori și uneori remunerați proporțional cu dimensiunea proiectelor, aceștia pot ajunge în situații de conflict de interese. În plus, comisiile tehnice formate din experți pot fi puse în postura de a evalua proiecte la care au contribuit direct sau indirect. Limita dintre experiență profesională, respect față de contextul urban și presiunea dezvoltării este adesea greu de definit și de gestionat.
Procesul de reglementare urbană și autorizare a construcțiilor în România este guvernat în principal de două legi: Legea 50/1991 (privind autorizarea executării lucrărilor de construcții – modificată de peste 60 de ori) și Legea 350/2001 (privind amenajarea teritoriului și urbanismul – modificată de peste 40 de ori).
Aceste modificări frecvente au avut, în multe cazuri, rolul de a adapta legea la situații noi, de a corecta derapaje sau ambiguități, de a răspunde unor spețe apărute în practică sau de a limita interpretări excesive. Deși fundamentul acestor legi este construit pe intenții funcționale și utile, forma lor este în continuare una deschisă interpretărilor și revizuirii. Acest caracter flexibil, deși necesar în anumite contexte, adaugă un grad ridicat de impredictibilitate, afectând capacitatea tuturor actorilor implicați – investitori, proiectanți și autorități – de a planifica coerent pe termen mediu și lung.
După ce am conturat dezechilibrul fragil dintre principalii actori implicați în dezvoltarea urbană, ne îndreptăm atenția, în partea a II-a, către contextul legislativ care face acest echilibru și mai greu de atins. Reglementările care ar trebui să ofere stabilitate și coerență sunt adesea instabile, interpretabile sau modificate frecvent, generând un climat impredictibil pentru toți cei implicați. În acest context, arhitecții și urbaniștii se confruntă cu presiuni multiple – din partea investitorilor, a administrației sau chiar din interiorul propriei profesii – care pot duce la decizii dificil de justificat etic sau profesional.
Această parte explorează modul în care cadrul legislativ, relațiile de putere și interesele economice influențează deciziile arhitecturale și urbanistice, cu efecte vizibile în calitatea spațiilor pe care le construim.
