Connect with us

Blocaj în urbanismul local: proiectele nu ajung în faza de avizare

Local

Blocaj în urbanismul local: proiectele nu ajung în faza de avizare

Comisia de urbanism a Consiliului Local (CL) a avut vineri o ședință programată, dar reuniunea nu s-a mai ținut: președintele Comisiei spune că, în 7 săptămâni, a fost trimis un singur proiect urbanistic care oricum fusese aprobat.

Situația este similară cu toate ședințele care au avut loc de la alegerile locale: foarte puține planuri urbanistice zonale noi au ajuns pe masa Comisiei și, în cea mai mare parte, Comisia a avizat doar proiecte care urmau să intre în plen și care fuseseră discutate în mandatul anterior.

„Pe parcursul a 7 săptămâni, am primit doar 1 documentație de urbanism, cu finanțare europeană, care a fost prioritizată în avizare și aprobată în CL. Următoarea ședință o vom decide în funcție de data la care va fi stabilită ședința de CL ordinară. Mi-e teamă însă că vom fi asaltați cu PUZ/PUD-uri in ultima clipă, iar, după cum scrie presa și conform propriilor informații, unele dintre acestea sunt foarte complexe. Ca atare, vă anunț pe această cale că nu voi accepta să le parcurgem fără un studiu aprofundat”, a scris, pe Facebook, șeful Comisiei, consilierul local Iulian Nicolau.

Un alt membru al Comisiei – Ovidiu Laicu – a scris, la rândul lui, pe Facebook, despre blocajul din urbanismul local.

Sunt aproape 2 luni de când Comisia nu se întrunește pentru a dezbate PUZ-rile mult așteptate. Comisia așteaptă ca Direcția de Arhitectură și Urbanism să înainteze documentațiile. Se pare că această direcție este într-un blocaj evident”, a susținut Laicu.

Consilierul local a susținut că Primăria a motivat absența planurilor mai întâi prin faptul că dezbaterile publice au fost sistate pe perioada pandemiei (în perioada septembrie 2020 – aprilie 2021 nu au avut loc consultări), iar, ulterior, a fost invocată munca la bugetul general al Iașului.

„Nu am cum să nu constat că volumul de activitate la Direcția Arhitectură și Urbanism este extrem de ridicat, numărul personalului este redus, la capitolul angajări e penurie, nimeni văd că nu îndrăznește să aplice pentru a se angaja aici ca inspectori de specialitate, fie ca motivația salarială nu exista, fie că nu au experiența necesară, fie ca nu pot lucra sub stres și nu dau randament, fie că au auzit multe povesti mai mult sau mai puțin romanțate cu urbanismul ieșean și preferă să nu între in această horă”, a mai spus Ovidiu Laicu.

Coordonator al proiectului Apix.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat atât cu mass-media locale, cât și centrale.

Articole din categoria Local

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top