Connect with us

Ce înseamnă un ansamblu de tip mixed-use și care sunt beneficiile sale?

Investiții private

Ce înseamnă un ansamblu de tip mixed-use și care sunt beneficiile sale?

Silk District este un proiect imobiliar de amploare ce aduce în Iași un concept integrat, de tip mixed-use, un model de dezvoltare urbană sustenabilă, cu beneficii extise asupra comunităților și orașelor. Dezvoltările de tip mixed-use sunt întâlnite din ce în ce mai des în ultimii ani, în întreaga lume.

Pentru a fi clasificat drept mixed use, un proiect trebuie să ofere funcții multiple, îmbinând funcția rezidențială cu cea comercială, de birouri, recreativă, medicală etc., scopul fiind de a răspunde adecvat cât mai multor nevoi, oferind o soluție practică la agitația orașului.

Proiectele mixed use crează, cel mai adesea, comunități pietonale cu impact pozitiv asupra economiei locale și cu beneficii pentru locuitori, angajați dar și vizitatori. Scopul acestor tip de proiecte este de a crea un așa-zis „oraș în oraș”, o comunitate ce se formează în jurul locurilor de muncă, școlilor, grădinițelor, magazinelor etc., oferindu-le locuitorilor o resursă limitată în orașele moderne: timp.

Silk District, proiectul dezvoltat în Iași de Prime Kapital, aduce numeroase beneficii orașului și locuitorilor săi. Prin revitalizarea unui fost sit industrial aflat în paragină, proiectul fructifică avantajele zonei, încurajând totodată dezvoltarea ei. Zonele industriale abandonate din orașe nu sunt o problemă doar din punct de vedere estetic, ci constituie și o sursă de degradare a orașului. Regenerarea urbană prin proiecte de tip brownfield este foarte importantă întrucât ajută la îmbunătăţirea standardului de viaţă al comunităţilor din jur. Realizarea proiectului va atrage noi investiții, ajutând economia locală și contribuind la bugetul local.

Prin încorporarea de funcții multiple, complementare, proiectul își propune să dezvolte o comunitate ce le permite cetățenilor să integreze viata personală cu cea profesională și cu cea socială, promovând astfel echilibrul. Silk District va oferi ieşenilor toate funcţiunile de care au nevoie zilnic: locuinţe, birouri, supermarket, magazine, restaurante, spaţii verzi vaste, un cartier pentru pietoni unde nu vor circula maşini, săli de fitness, grădiniţe.  Zonele office vor fi conectate prin zone pietonale cu zonele rezidenţiale, comerciale, retail, servicii și astfel va fi asigurat accesul facil la restaurante, terase, parc, magazine etc. Prin implementarea de spații pietonale și destinații comerciale și de agrement, proiectul va reduce traficul și poluarea.

Localizat aproape de centrul orașului, și deservit de o infrastructură foarte bună și de conexiuni la toate cartierele orașului prin rețeaua de transport urban, le va permite ieșenilor să se deplaseze ușor către punctele de interes ale Iașului și să își folosească mai puțin mașinile.

Dezvoltările care servesc zonele urbane centrale conservă resurse de teren valoroase, întineresc comunitatea și atrag tineri, datorită opțiunilor variate de angajare şi de locuire și, nu în ultimul rând, atrag alte investiţii. În plus, datorită construirii unor clădiri eficiente energetic, includerii de spații verzi vaste și implementării unor soluții ecologice, precum stații de încărcare pentru vehicule electrice, ansamblul va avea o amprentă ecologică redusă, fiind mai prietenos cu mediul și contribuind la dezvoltarea sustenabilă a orașului. Silk District include toate aceste beneficii, transformând o fostă platformă industrială aflată în paragină într-un cartier verde adaptat nevoilor actuale.

Detalii legate de modul în care poate fi achiziționat un apartament în Silk District pot fi găsite pe site-ul https://silkdistrict.ro/

* Articol susținut de Prime Kapital

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Investiții private

To Top