Proiecte publice
Ce proiecte intră în PNRR: A7 este prioritar, inclusiv până la Pașcani (ministru)
Autostrada A7 va fi prinsă integral spre finanțare în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Declarația ii aparține ministrului Cristian Ghinea, principalul actor politic implicat în întocmirea planului. Ghinea a detaliat în premieră proiectele pe infrastructură finanțate prin PNRR în cadrul unui interviu acordat Economedia.ro, un nou site de business și economie lansat astăzi de către G4Media.
„La autostrăzi, situația e stabilă și consensuală. Vechiul PNRR propunea 4,5 miliarde euro pentru autostrăzi, atât rămâne. Dar va trebui să ducem o luptă diplomatică cu Comisia Europeană ca să accepte, suntem țara cu cea mai mare alocare pentru autostrăzi, de departe. A7 este principalul proiect. Ministrul Transporturilor m-a asigurat că proiectele sunt mature și că putem avea gata tronsoane din A7 până în august 2026, data – limită”, a declarat Ghinea.
Ulterior în cadrul interviului, Ghinea a precizat că autostrada A7 va figura integral în PNRR cu toate cele patru tronsoane pe relația Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău – Pașcani.
Ministrul a invocat și metroul din București și Cluj, capetele sectorului montan din autostrada A8 Iași – Tg Mureș, inelul spre Ungaria din Transilvania, legătura A1 cu Timișoara și drumul expres Pitești – Craiova.
Potrivit ministrului, în PNRR, la capitolul infrastructură, vor fi prinse proiecte în valoare de 10 miliarde euro, dar vor fi finanțate efectiv doar până la concurența sumei de 4,5 miliarde euro.
„O schimbare față de PNRR inițial e că nu mai atașăm sume pe fiecare proiect, ci facem milestones pe număr de km, ca să evităm problemele dacă apar întârzieri”, a mai spus Cristian Ghinea.
Astfel, între proiectele enumerate mai sus va fi o concurență în ceea ce privește finalizarea studiilor de fezabilitate: cel mai probabil, în aprilile 2022 vom putea ști cu siguranță care proiecte vor fi efectiv finanțate în funcție de gradul de maturitate a documentațiilor tehnice la momentul respectiv.
Citește interviul integral pe Economedia.ro