Connect with us

CJ va aproba o investiție de 10 mil. euro la Filarmonică

Filarmonica a fost închisă pentru public în 2013

Repere istorice

CJ va aproba o investiție de 10 mil. euro la Filarmonică

Plenul Consiliului Județean (CJ) va adopta, miercuri, o hotărâre prin care vor fi validați indicatorii financiari aferenți investiției de reabilitare a clădirilor Filarmonicii de Stat.  Sala „Ion Baciu” a fost închisă încă din februarie 2013, iar, de atunci, concertele Filarmonicii sunt ținute în mai multe săli închiriate, cu preponderență la Casa Studenților (50%).

Potrivit proiectului de hotărâre, valoarea investiției se ridică la 46,7 milioane lei, fără TVA. Este despre cele două tronsoane principale ale clădirii, fără Casa Balș – corp de clădire renovat acum câțiva ani.

Președintele CJ Maricel Popa a declarat, în mai multe rânduri, că administrația județeană își va asuma această investiție, iar aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție este un prim pas în această direcție.

Deocamdată, nu este clară sursa de finanțare, dar nu este exclus ca proiectul să înceapă cu fonduri de la bugetul județului. După aprobarea în plenul CJ a investiției, adminstrația județeană are undă verde pentru a lansa licitația de execuție a lucrărilor.

În prezent, Filarmonica susține concerte în mai multe săli închiriate: Casa Studenților (50% dintre concerte), Biblioteca Centrală Universitară (16%), Palas (10%) și alte săli (24% – Teatrul Național, Catedrala Catolică, Mitropolie etc.).

Trebuie precizat faptul că sălile enumerate nu au calitățile acustice necesare desfășurării activității concertistice”, se arată în proiectul de hotărâre.

În afara lucrărilor de consolidare, alte intervenții vor viza:

  • reconfigurarea sălii mici pentru concerte (mutarea scenei de pe latura de vest și refacerea structurii scenei – se vor modifica accesele existente în sală, prin defacerea zidăriei din arcade și închiderea golurilor existente)
  • pentru accesul persoanelor cu dizabilități la nivelul sălii mari de concerte se propune montarea unui lift și a unei platforme locale de ridicare
  • demolarea zidurilor de compartimentare de pe suprafețele laterale ale sălii pentru concerte pentru a obține foaiere publice generoase
  • recompartimentarea interioară a laturii paralele cu str. Vasile Stroescu, astfel la parter se vor realiza vestiare și grupuri sanitare pentru artiștii, la etajul 1 – cabine soliști și dirijori, iar la mansardă săli de repetiție
  • mărirea scenei din sala mare
  • realizarea unor gradene cu structură metalică în spatele sălii pentru creșterea nivelului acustic dar și vizual
  • refacerea gradenelor din balconul sălii mari
  • demolarea și refacerea celor 2 noduri de circulație existente, de pe latura de est
  • păstrarea zidului original de la str. Stroescu
  • înlocuirea structurii existente cu o structură pe cadre metalice obținându-se astfel o reconfigurare totală a spațiilor pentru repetiții și pentru vestiare
  • eliberarea unei trame la parter pentru obținerea unui pasaj carosabil și pietonal
  • legătură interioară cu tronsonul 2 se realizează la etajul 1 și la mansardă

„De la 1 februarie 2013, sala Ion Baciu a fost închisă în urma unei expertize tehnice din motive de securitate a spectatorilor, expertiza efectuată în baza unei solicitări din partea Episcopiei Romano – Catolice. Din lipsa unor alternative însă, repetițiile celor 3 ansambluri – Orchestra simfonică, Corul academic și Cvartetul Ad libitum – continuă să aibă loc în această clădire”, se mai arată în proiectul de hotărâre.

După realizarea lucrărilor, clădirile Filarmonicii vor putea fi încadrate într-o clasă de risc seismic care cuprinde construcțiile care sub efectul cutremurului pot prezenta degradări structurale dar care nu afectează semnificativ siguranța structurală.

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Repere istorice

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top