Connect with us

Clădirea-simbol a Iașului și Hotelul Traian vor intra în reparații

Repere istorice

Clădirea-simbol a Iașului și Hotelul Traian vor intra în reparații

O instituție de stat și o firmă privată au în derulare proiecte pentru executarea unor reparații curente la două importante monumente istorice din centrul Iașului: Palatul Culturii și Hotelul Traian.

Ambele proiecte au ajuns spre avizare la Comisia zonală a monumentelor istorice, iar avizele vor fi emise până la finalul acestei săptămâni.

Palatul Culturii este administrat de Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași. „Lucrări de reparații curente la învelitoarea Palatului Culturii”, este titlul proiectului care va fi discutat în Comisia amintită.

Lucrările de restaurare a Palatului Culturii au fost finalizate în anul 2016 și au fost executate de către Iasicon, valoarea proiectului fiind de circa 25 milioane euro. La un an de la renovare, au apărut mai multe fisuri pe pereții interior și exteriori, fisuri de mici dimensiuni și care nu au afectat structura de rezidență a clădirii. La acel moment, imobilul era încă în perioada de garanție. Actualele probleme identificate vor fi remediate pe cheltuiala Complexului Muzeal.

În ceea ce privește Hotelul Traian, monumentul istoric este deținut de firma BSR Estate, controlată de omul de afaceri Vasile Pușcașu.

Realizare reparații locale la fisurile apărute în timp la fațadă, lucrări de zugrăveli la fațadă, fără modificarea formei și cu păstrarea materialului, culorii și texturii finisajului la imobil monument istoric Hotel Traian”, se precizează în proiectul care va fi analizat la Comisia zonală a monumentelor istorice.

Hotelul Traian a fost cumpărat de Pușcașu acum circa 5 ani cu o sumă de 5,5 milioane euro la o licitație organizată de către lichidatorul judiciar BDO Business SPRL în contextul falimentului fostului proprietar al monumentului istoric, respectiv firma Turism Moldova SA, deținută de omul de afaceri Dănuț Prisecariu.

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Repere istorice

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top